Când nu doreşti, omule, lucruri pământeşti, are inima ta linişte şi pace nemăsurată. Dorind acestea, eşti supus la frică şi durere, pentru că pofteşti ce nu ai, iar când le vei câştiga, te temi să nu le pierzi. Scurtimea vieţii mustră dorinţele noastre fără orânduială.

În zadar aduni avere, iubitorule de argint, fiindcă nu poate să-ţi dea vreo mângâiere trupului, ci doar arzi în această lume, în amărăciunea poftelor, şi mâine laşi lucrurile tale pustii de tot, şi te duci în Iadul cel întunecos unde vei arde în văpaia focului veşnic. Deci ce folos ai, nenorocitule, din vistieria aceasta pe care o aduni cu atâta osteneală şi grijă? Adu-ţi aminte de bogatul acela, care se bucura când i-a rodit ţarina, şi zicea în sine: „Odihneşte-te suflete al meu, - mănâncă, bea, veseleşte-te, - căci ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani.” Şi i-a zis Dumnezeu lui: „O, nebune! în această noapte se va lua sufletul tău de la tine, și ce se vor face bunătățile tale?“

Această pildă trebuie să şi-o aducă aminte toţi bogaţii, căci aducerea aminte noaptea, este asupra iubirii de argint, vindecare şi leac. Cu înlesnire vei defăima cele vremelnice, dacă îţi vei aduce aminte de moarte, căci atunci cu multă jale, silnic te desparţi de toate acestea, pe care cu atâta strâmbătate le-ai câştigat.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 68)