Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt”, altul: „Nu te vei mântui”. Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, EL iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.

Un nevoitor ascet mi-a spus: „Trebuie negreşit să fiu miluit, pentru că în fiecare zi am făcut atâtea închinăciuni”; dar când a venit moartea, şi-a rupt de pe el cămaşa.

Astfel, nu pentru nevoinţele noastre, ci în dar, pentru bunătatea Sa, se milostiveşte de noi Domnul.

Domnul vrea ca sufletul să fie smerit şi să ierte tuturor cu iubire; atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie. Domnul iubeşte pe toţi, şi noi trebuie să-L imităm şi să iubim şi noi pe toţi; şi dacă nu putem, să o cerem, şi Domnul nu va zăbovi să ne ajute cu harul Său.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 151)