Lumea merge urât astăzi, pentru că toţi spun mari „adevăruri”, care însă nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci şi marile adevăruri au valoare atunci când ies din guri adevărate şi prind rădăcină numai în oamenii binevoitori şi în cei cei care au minte curată.

— Părinte, există sinceritate lumească şi sinceritate duhovnicească?

— Da, desigur. Sinceritatea lumească este fără discernământ.

— Adică cineva vorbeşte şi când trebuie şi când nu?

— Pe lângă asta, adevărul  este  adevăr, dar  dacă  vreodată  spui  adevărul fără discernământ, acesta nu mai este adevăr. De pildă, este adevărat că este bolnav mintal cutare. Dar dacă mergi şi îi spui asta, nu-l foloseşti. Sau altul spune: „Ca să fiu sincer, mă voi duce şi voi păcătui în piaţă”. Asta nu este sinceritate. Cel ce are mult discernământ, are dragoste nobilă, jertfire de sine şi smerenie, şi chiar adevărul cel amar îl spune cu multă simplitate şi îl îndulceşte cu bunătatea sa, folosind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decât siropurile dulci.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Publistar, Bucureşti, 2000, p. 75)