Se întâmplă câteodată ca oamenii credincioși să se scandalizeze din cauza celor rău-voitori sau celor necredincioși. Într-adevăr, dacă am arunca o privire în jurul nostru și dacă am judeca după logica noastră umană, am putea zice că Dumnezeu își împarte uneori darurile Sale într-un mod nedrept. Acolo unde ar trebui mai degrabă să dăruiască fericire, El nu rânduiește decât nefericire. Unde ar trebui să rânduiască bunăstare, El dă sărăcie, iar acolo unde ar trebui să fie prezentă sărăcia, El rânduiește bogăție. Atunci când așteptăm binecuvântarea Sa, El “ne răsplătește” cu o suferință, în timp ce pe alții îi menține într-o continuă stare de bine. Suntem tentați să spunem, utilizând o expresie modernă, că Dumnezeu face discriminări. Suntem scandalizați de acest lucru. De ce?

Pur și simplu fiindcă inima noastră este întoarsă spre toate aceste lucruri, se lipește de ele, ajunge să le iubească. Dar ar trebui să căutăm în altă parte soluția la această dramă. N-ar trebui să căutăm să suprimăm această aparentă discriminare de nedreptate aparentă. În noi înșine ar trebui să se producă schimbarea. Trebuie să ne înstrăinăm de ceea ce este omenesc, în tot cazul să ne întoarcem de la logica și gândirea umană comună, să ne îndepărtăm de dorința de posesie a tuturor acestor lucruri materiale. Trebuie să fim indiferenți față de toate acestea. Atunci când ne înstrăinăm de toate aceste lucruri, în acel moment Dumnezeu poate totul pentru noi, fiindcă doar Dumnezeu rămâne permanent cu noi. Acest lucru ne oferă o pace interioară adevărată. În caz contrar, dacă există în inima noastră vreun lucru care ne lipește de viața asta trecătoare și nu e orientat spre Veșnicie, nu vom înceta să fim dezorientați.

(La “justice divine” et la Paix d`en-Haut, par Geronda Aemilianos)