Drumețul și călăuza

Cuvinte duhovnicești

Drumețul și călăuza

Proorocii, apostolii şi învăţătorii, toţi îl arată pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El singur este Călăuza credincioasă şi înţeleaptă către Patria cerească. Nimeni nu ajunge acolo dacă nu se lasă condus de El, după cum Însuşi mărturiseşte: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine" (Ioan 16: 6). 

Vedem în această lume că drumeţul care nu cunoaşte calea ce duce la locul unde trebuie să ajungă are nevoie şi îşi caută o călăuză, fără de care rătăceşte şi nu ajunge la locul stabilit. Iubite creştin, cum s-a spus mai sus, noi suntem în această lume călători şi vrem să ajungem în Patria cerească, mult dorită de noi; Patria de care ne-am lipsit prin păcatele noastre; Patria cea dorită, iubită, preadulce, minunată, odihnitoare, plină de pace şi de celelalte bunătăţi despre care se spune: „Ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (1 Cor. 2: 9); Patria la care privim din această vale a plângerii cu ochii sufletului. Preascumpă ne este această Patrie, dar calea spre ea ne este necunoscută şi înfricoşătoare. Necunoscută, pentru că nu ştim cum să ajungem acolo, înfricoşătoare, pentru că demoni fără de număr, precum tâlharii, îl împresoară pe cel ce porneşte pe ea şi-i stau împotrivă, ostenindu-se a-l împiedica să ajungă unde doreşte.
 
Negreşit, într-o asemenea lucrare plină de însemnătate este nevoie de o călăuză înţeleaptă şi iscusită. Aşadar, unde să o căutăm? Între cele înţelepte şi raţionale ale veacului acesta? Nu! Căci toţi, nu numai cei simpli, dar şi cei înţelepţi, rătăcind, s-au îndepărtat de la calea aceasta: „Toţi umblăm rătăciţi ca nişte oi; omul s-a îndepărtat de la calea lui" (Is. 53: 6). De aceea, chiar şi cei înţelepţi ai veacului acestuia au nevoie de călăuză spre această patrie. Aşadar, unde să o căutăm? Proorocii, apostolii şi învăţătorii, toţi îl arată pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El singur este Călăuza credincioasă şi înţeleaptă către Patria cerească. Nimeni nu ajunge acolo dacă nu se lasă condus de El, după cum Însuşi mărturiseşte: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine" (Ioan 16: 6). 
 

(Sfântul Tihon din ZadonskComoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 69)

Citește despre: