Drumul greu și măreț al nebuniei pentru Hristos, adică drumul renunțării la tot ceea ce este pământesc și omenesc, drumul permanentei ei ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce până acolo încât să-ți oferi și propriul suflet pentru binele aproapelui tău, este una dintre cele mai mari fapte ale evlaviei.

Nebunii pentru Hristos au renunțat nu numai la toate bunurile și la tot confortul vieții pământești, dar au renunțat adesea chiar și la normele unui comportament social normal. Iarna și vara ei umblau desculți, iar cei mai mulți dintre ei umblau și dezbrăcați. Adesea încălcau cerințele moralei, dacă avem în vedere morala ca o îndeplinire a unor norme etice stabilite de societate.

Mulți dintre Nebunii pentru Hristos, având darul clarviziunii, au primit „nebunia” dintr-un profund sentiment al smereniei, pentru ca oamenii să nu le atribuie lor darul clarviziunii, ci lui Dumnezeu. De aceea, ei spuneau adeseori lucruri care păreau a nu avea nici o logică, vorbeau prin aluzii sau spuneau un lucru în locul altuia. Alții au ales nebunia pentru a suporta umilința și dezonoarea, de dragul Împăratului Ceresc.

Nebunii și-au ales în mod conștient drumul celor mai mari umilințe și jigniri. Prin acestea, ei au vrut să răstignească în ființa lor mama tuturor păcatelor lumești – mândria și pe capul mândriei – diavolul.

Prin aspectul lor ciudat, prin comportamentul lor ciudat, iar uneori prin demascarea într-un mod tăios și grosolan a minciunilor și fărădelegilor omenești, ei atrăgeau asupra lor, în mod conștient, râsul celor din jur, insultele, înjurăturile, loviturile. Dar Nebunii pentru Hristos, privind cu ochii minții spre mărețul și resemnatul martir Hristos, suportau toate acestea cu resemnare.

Cea dintâi Nebună pentru Hristos a fost Sfânta Isidora, o ascetă a secolului al IV-lea, care trăia într-una dintre mănăstirile Egiptului (probabil în jurul anului 365).

Printre alți Nebuni se numără și aceia care aparțin Bisericii din Grecia: Preacuviosul Serapion Sindonit, Preacuviosul Visarion Făcătorul de minuni, Sfântul Simeon, Preacuviosul Toma, Sfântul Andrei și alți câțiva.

Chiar din primii ani de după încreștinare, în Sfânta Rusie au apărut și Nebunii pentru Hristos. Primul a fost Preacuviosul Issac, călugăr al Lavrei Pecerska din Kiev.

Renunțarea totală la lume și slujirea lui Hristos, bunătatea, dreptatea și adevărul – numai acestea erau pentru Nebuni scopul vieții. Curajul lor excepțional în demascarea nedreptăților puternicilor lumii și faptul că erau gata să-și dea sufletul pentru aproapele lor au făcut ca Nebunii să fie în ochii poporului „oamenii lui Dumnezeu” – care trăiesc în Dumnezeu și pentru Dumnezeu.

Numeroasele situații ale unei neobișnuite clarviziuni, prezicerea viitorului sau darul extraordinar al facerii de minuni, pe care le aveau mulți dintre Nebuni, au întărit această părere.

Astfel, Sfântul Andrei Nebunul s-a învrednicit o dată de o vedenie neobișnuită a Maicii Domnului care, împreună cu o puzderie de îngeri, apostoli și sfinți, se ruga pentru lumea creștină și îi acoperea cu Sfântul său Acoperământ; altă dată, s-a învrednicit să-i vadă pe locuitorii Raiului; tot el i-a spus unui gropar că va orbi, dacă se va hotărî să profaneze un mormânt. Groparul nu a ținut cont de cuvintele Nebunului, a profanat mormântul și în aceeași clipă a și orbit.

Nebunul pentru Hristos Vasili Blajenâi din Moscova, stând în Moscova la un ospăț dat de țar, a stins un incendiu în Novgorod. Tot în Moscova fiind, a salvat pe niște negustori din Persia, care din cauza furtunii căzuseră în Marea Caspică.

Iată pentru ce, încă din timpurile primilor creștini, atât în Grecia, cât și în Rusia, mulți dintre Nebuni au fost trecuți în rândul sfinților pentru viața lor ascetică și plină de evlavie, iar în cinstea lor au fost înălțate biserici.

În Novgorod sunt proslăviți Nicolai Koceanov, Mihail Klopski; în Pskov – Nicolai Sallos; în Usting – Prokofiev și Ioan; în Rostov – Isodora, în Moscova – Vasili Blajenâi și Maxim; în Kaluga –  Lavrentie.

Nu numai în timpul vechii Rusii au existat Nebunii pentru Hristos, ci și în secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și chiar în secolul al XX-lea. Pot fi amintiți, de exemplu, Faddea cel Nebun din Petrozavodskz; Aleksei Stepanovici cel Nebun de la Mănăstirea Borisoglebski, din Rostov; Pelagheia Ivanova cea Nebună din Diveevo; Anton Alekseevici cel Nebun din Zadonsk, dar și mulți alții.

(Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, traducere de prof. Elena Călin, Editura Egumenița, Galați, pp. 20-23)