Cel mai greu pentru preot este Sfânta Liturghie şi spovedania. Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru că poartă în el pe Duhul Sfânt. Şi dacă are în el pe Duhul Sfânt, el nu se sminteşte de neputinţele oamenilor, căci este deasupra lor şi poate să tămăduiască pe oameni. Iar dacă este pătimaş, Duhul Sfânt nu lucrează în el şi uşor cade când aude păcatele oamenilor. Aceşti oameni nu trebuie să spovedească lumea, ci numai cei dintâi. Duhovnicul trebuie să fie ca o lumânare pusă în sfeşnic, iar nu sub pat.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 361)