(Ioan 7, 39) Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit.

Cum trebuie să fie înţeles acesta, decât că dăruirea specială sau trimiterea Duhului Sfânt după preaslăvirea lui Hristos va fi aşa cum nu a mai fost niciodată înainte? Căci nu a fost cum s-a întâmplat înainte, ci aceasta nu a fost cunoscută niciodată într-un asemenea mod. Căci dacă Sfântul Duh nu fusese dat mai înainte, cum deci profeţii, fiind plini de Duhul, au grăit? Ce înseamnă că Duhul nu fusese dat, căci Hristos nu fusese încă preaslăvit, decât că dăruirea sau misiunea Sfântului Duh va avea un asemenea caracter în venirea Sa cum nu s-a mai întâmplat înainte? Căci nu citim nicăieri înainte că oamenii au vorbit în limbi pe care nu le cunoşteau prin Duhul Sfânt care a venit peste ei. Dar acest lucru s-a întâmplat (în Faptele Apostolilor) când a fost necesar ca venirea Lui să fie făcută văzută prin semne vizibile, pentru a arăta că întreaga lume şi toate neamurile constituite din diferite limbi trebuie să creadă în Hristos prin darul Duhului Sfânt, pentru a plini ceea ce este cântat în Psalmi: Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii răsună cuvintele lor (Psalm 18, 4-5).

Sfântul Duh, fie prin chipul unui porumbel sau prin limbi de foc, prin mişcarea în timp şi prin variate forme, se manifestă pe Sine co-etern şi neschimbător cu Tatăl şi cu Duhul.

(Fericitul Augustin, Despre Treime, 4.20.29–21.30, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)