Duhul cel Sfânt nu se lasă simţit de omul ce-i slab de smerenie. Chiar dacă unii doresc să se mântuiască, Bunul Dumnezeu nu le descoperă darurile veşniciei, pentru că-i este milă de acele suflete; la ei se împlineşte cuvântul din Psaltire: „Multă este mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai ascuns-o pentru cei ce se tem de Tine”.

Chiar dacă nu-i sporit cineva în smerenie, Duhul Sfânt îi acoperă faptele cele bune, ca să nu fie jefuit. Unii cârtesc şi zic: „Am stat atâta vreme în mănăstire, şi n-am simţit ajutorul lui Dumnezeu defel”. Aceştia trebuie să se bucure, pentru că Dumnezeu le-a acoperit darurile cele bune, ca să nu le vadă; astfel, ei nu se tem de tâlhari.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, p. 8)