Să nu ne întoarcem înapoi, la păcatele pe care le-am spovedit. Amintirea păcatelor pricinuieşte rău. Aţi cerut iertare? S-a isprăvit. Dumnezeu le iartă pe toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi şi să ne închidem în deznădejde. Să simţim bucurie şi recunoştinţă pentru iertarea păcatelor noastre.

Nu este sănătos să se întristeze cineva peste măsură pentru păcatele sale şi să se răzvrătească împotriva sinelui celui rău, ajungând până la deznădejde. Deznădejdea şi dezamăgirea sunt lucrul cel mai rău. Sunt cursa satanei, ca să-l facă pe om să-şi piardă bunăvoirea sa către cele duhovniceşti şi să-l aducă la deznădejde, la nepăsare şi moleşeală. Atunci omul nu poate să facă nimic; este scos din folosinţă. Zice: „Sunt păcătos, întinat, sunt asta, sunt aia, n-am făcut asta, n-am făcut aia... Trebuia atunci, n-am făcut atunci, acum nimic... Se duc anii mei, s-au pierdut, nu sunt vrednic”. Îi creează un complex de inferioritate, o neroditoare nimicire de sine; toate pentru el sunt cocioabe. Ştiţi ce lucru greu e acesta? Este falsă smerenie.

Toate acestea sunt semne ale unui om deznădăjduit asupra căruia s-a înstăpânit satana. Omul ajunge în punctul de a nu vrea nici să se împărtăşească, socotind că este nevrednic de toate. Se străduieşte să-şi nimicească activitatea, sinele, devine nefolositor. Aceasta este cursa pe care satana o întinde pentru ca omul să-şi piardă nădejdea în iubirea lui Dumnezeu. Sunt lucruri înfricoşătoare, potrivnice duhului lui Dumnezeu.

Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit! Să nu ne întoarcem înapoi şi să spunem ce n-am făcut. Însemnătate are ce-o să facem acum, din această clipă şi mai departe. Precum spune Apostolul Pavel: ...uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte (Filip 3, 14). Pe Apostolul Pavel l-a cercat duhul temerii spre a-i tăia strădania către Hristos, dar el a prins îndrăzneală şi a zis: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20). Şi celelalte: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „ Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere (Rom. 35-36). Şi împăratul Proroc David: Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi povesti lucrurile Domnului (Ps. 117, 17). Să vă desfătaţi de Scripturi. Amintiţi-vă de acel cuvânt frumos: Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută vor afla har.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 291-293)