Dumnezeu nu-ţi porunceşte doar cum să-ţi creşti copiii, ci te ajută El Însuşi. În ce fel? Uite, îţi şi spune: “Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieşirea 21,17). Vezi câtă teamă le-a inspirat copiilor? Câtă frământare a stârnit în jurul lor? Cum Şi-a făcut puterea să lucreze? Ce justificare, aşadar, am putea avea, când El nu se îndură de viaţa copiilor care-şi acoperă cu ocări părinţii? Iar noi, părinţii, când copiii noştri Îl necinstesc şi-L vorbesc de rău, nu catadicsim nici măcar să ne indignăm şi să le atragem atenţia. Eu, spune Dumnezeu, nu Mă voi da în lături să-l trimit la moarte pe fiul tău care-ţi vorbeşte urât şi se poartă necuviincios cu tine, iar tu nu vrei nici măcar cu cuvintele să-l amărăşti, nu vrei să-l cerţi, deşi nu ţine seama de Legile Mele? Cum crezi că pot fi iertate toate aceste lucruri?

Îl vezi pe copil cum îşi vorbeşte de rău părintele, pe cel ce i-a dat viaţă, şi nu te nemulţumeşte? Nici nu-l sperii, nici nu-l pedepseşti, când ştii foarte bine că Dumnezeu Însuşi nu îngăduie? Ar trebui să-ţi pese, nu pentru că fiul tău L-ar răni pe Dumnezeu, căci pe Dumnezeu nu-L poate vătăma nimeni, în nici un fel, ci pentru că fiul tău îşi va pierde mântuirea. Cineva care arată nerecunoştinţă şi căruia nu-i pasă de Dumnezeu, cu atât mai mult e capabil să-şi vateme părintele şi în acelaşi timp propriul suflet.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, p. 42)