Să ne imaginăm că Dumnezeu nu ne-ar fi făcut liberi, ci am fi fost doar niște piese dintr-o mașină mare, care, la apăsarea pe un buton, ar începe să se miște și să-și execute fiecare mișcarea sa, așa cum le-a programat constructorul. Nu-mi vine să cred că o omenire, construită din astfel de rotițe, ar fi fost interesantă.

Nici pentru rotițe n-ar fi fost interesant să trăiască, astfel comandate, nici Dumnezeu nu și-ar fi găsit satisfacția în construirea unor astfel de jucării mecanice. Până și copiii își părăsesc jucăriile după o vreme. Nu-i mai interesează. A fi liber înseamnă a nu fi o jucărie mecanică.

De aceea, omul are suflet, și minte, și libertate, și e capabil de cele mai ingenioase și neașteptate inițiative, creații, simțiri, care îi fac viața frumoasă, interesantă, iubită. De aceea doresc oamenii să trăiască mult, cât mai mult, și doresc să trăiască și în eternitate.

(Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Sophia, București, 2011, p. 34)