- Ce înţelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa?

- Pronia lui Dumnezeu este îngrijirea neîntreruptă a Lui faţă de făpturile Sale (Psalm 32,13; 14, 15; Isaia 46,4; Luca 12, 22). Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că “de pronie şi de mai înainte înţelegere avem trebuinţă ca să se facă toate”, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: “că a privit Domnul toate, mai înainte de facerea lor, fără de vreme înţelegându-se fiecare după înţelegerea cea fără de vreme voitoare a Sa”.

- Dacă Dumnezeu conduce numai prin pronie, ce vină are omul cel ce greşeşte fără voie sau din neştiinţă?

- Dumnezeu l-a făcut pe om “şi l-a lăsat în mâna sfatului său” (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Isus Sirah 15, 14). Dumnezeu nu este spărgător de uşi. El nu forţează uşa sufletului nostru. Auzi ce zice: “Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). În alt loc, arătând stăpânirea de sine a omului, zice: “Doamne, căci cu arma bunăvoinţei ne-ai încununat pe noi”. Deci, omul este liber şi nu este silit să facă binele; însă este învăţat să facă binele şi să păzească toate poruncile lui Hristos (Matei 28, 20). Iar de va greşi cineva din neştiinţă, tot se va bate, dar mai puţin (Luca 12, 48; Romani 2, 12). Şi de a greşit omul fără voie, să se căiască, şi prin pocăinţa cea de voie, pe cele fără de voie să le vindece (Matei 11, 20; Luca 17, 3-4; II Corinteni 7, 10).

(Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 1994, pp. 34-36)