Dacă anumite pricini obiective ne împiedică să facem un bine, Dumnezeu primeşte şi intenţia noastră.

De pildă, unii pot apela la un doctor ca să vadă un bolnav în primejdie. Îl cheamă la ora trei noaptea. Acesta se scoală, îşi lasă soţia şi copiii, iese din casă. Urcă în maşina personală şi constată că, datorită unei efecţiuni, maşina nu se urneşte din loc. Încearcă să găsească un alt mijloc de deplasare, dar în zadar. Îşi trezeşte prietenul, dar nici acesta nu are automobilul disponibil, nefiind acasă, ci la serviciu. Nu îi mai rămâne de făcut decât să sune la urgenţe şi să le spună: Eu nu pot ajunge, duceţi-vă voi. Dumnezeu va lua în considerare toată această strădanie a doctorului ca şi cum şi-ar fi dus intenţia până la capăt şi ar fi izbutit să-l viziteze pe bolnav în condiţiile acelea excepţionale.

Altceva ar fi dacă doctorul nu ar reacţiona la chemarea pacientului, ci -a întoarce pe cealaltă parte şi-ar zice: Eu nu pot merge, căutaţi pe altul, n-m chef acum să-mi stric somnul! Dar dacă a fost împiedicat să se ducă acolo din pricina maşinii, totuşi, ţinând cont de buna sa intenţie, a făcut ce era dator să facă.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 63)