Aspecte introductive

Întreita ispitire din Carantania și chemarea Apostolilor sunt urmate de o intensă activitate propovăduitoare. Mântuitorul e urmat de mulțimi multe. Sfântul Matei insistă asupra provenienței lor. Unii dintre cei care-L urmau pe Învățător erau din Galileea, alți din Decapole, alții din Ierusalim și Iudeea, dar existau și curioși care veneau de dincolo de Iordan.

Predica de pe munte

Spre a astâmpăra setea și foamea sufletească a numerosului auditoriu, Domnul sfătuiește. Oferă hrana duhovnicească atât de necesară. Pentru a se asigura că mesajul Îi este bine receptat, caută un loc de unde să fie văzut și auzit deopotrivă. Folosește cadrul natural în favoarea misiunii Sale. La fel cum va face și pe malul Mării Galileii, când acele minunate terase sedimentate acolo de veacuri vor da senzația unui adevărat amfiteatru. De-această dată urcă pe una dintre culmile Hatinului. Nu pentru că și-ar dori să facă impresie. Adevărata măreție se manifestă prin lucruri firești, nu prin gesturi și idei ciudate. O face pentru a putea fi văzut și auzit mai bine. De dragul lor. Al celor care au venit de departe. Căci n-au străbătut degeaba atâta cale. La fel cum nu o facem nici noi atunci când venim să ne întâlnim cu Domnul în Taina Sfintei Liturghii. Ori când inimile noastre se apropie în fierbintea lacrimă a rugăciunii de Dânsul, spre a se dezmierda de dulcea Sa îmbrățișare!

Fericirile

De aici, de pe culme, Hristos învață. Evanghelistul insistă asupra acestui aspect. Nu pentru că Dânsul nu ar învăța prin tot ceea ce face, ci pentru că de această dată scopul acțiunii este unul eminamente didactic. O face într-o manieră atipică. Nu le recită din textele Legii Vechi spre a le tâlcui, ci le vorbește cald și direct, arătând calea și evidențiind raportul de cauzalitate care există între fiecare aspect enunțat și răsplata destinată practicantului său. Cuvintele Sale au supraviețuit sub titlul de „Fericiri”. O lectură atentă a lor deconspiră faptul că, în ciuda unei aparente plasări într-o logică aflată în răspăr cu lumea, cele nouă constatări ale Mântuitorului rezumă , de fapt, întreaga Evanghelie.

Sărăcia cu duhul, manifestată prin simplitate, aduce cu sine calitatea de membru al Împărăției. Plânsul va fi urmat dincolo de mângâierea din partea lui Dumnezeu. Unei lumi frământate de războaie și conflicte, cum este și cea în care trăim, El îi vorbește despre pace. Și promite făptuitorilor ei titlul de „fii ai lui Dumnezeu”. Din păcate, mă tem că până astăzi au rămas încă mulți oameni care n-au înțeles măreția unui astfel de statut!

Celor blânzi, Iisus le promite că vor moșteni pământul. Custodia planetei noastre va rămâne astfel în sarcina unor oameni care vor ști să privească totul cu blândețe. Prin ochii de părinte iubitor ai lui Dumnezeu. Căci și El ne vede pe noi prin prisma acestei suave trăsături. Și setea de dreptate a oropsiților va fi ostoită. Împărăția veșniciei va fi un loc în care nedreptatea nu-și va avea locul, iar milostivirea va beneficia de reciprocitate din partea divinului. Căci, vorba părintelui Steinhardt, „Dumnezeu e boier”! Un aspect care definește eforturile mistice și cele ascetice deopotrivă îl reprezintă curăția inimii. Faptul de a te învrednici de vederea lui Dumnezeu e indubitabil condiționat de această calitate. Tot moștenitori ai eternității vor fi cei prigoniți pentru dreptate. Martirajul reprezintă astfel un adevărat cec în alb înspre aceasta, aidoma suportării oricărui fel de persecuție pentru Domnul. Continuând și concluzionând cele spuse aici, Învățătorul subliniază: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi”.

În loc de concluzii

Parcurgând, fie și fugitiv aceste „fericiri”, cititorul va fi cu certitudine străbătut de o mulțime de întrebări. Mai sunt ele actuale? Sunt ele dificil de îndeplnit? Și multe altele. Noi știm că spusele lui Hristos au un caracter peren. Actualitatea lor nu e supusă probei timpului. Dimpotrivă, contribuie la recalibrarea lui. La așezarea sa pe temelii trainice. Aparenta lor plasare în răspăr cu logica lumii nu se datorează lui Dumnezeu. Nici gând! Ci societății ce s-a îndepărtat de El și de adevăratele valori. Redescoperirea lor ca principii de viață nu reprezintă așadar un deziderat, ci un fapt necesar. O vedem cu toții dacă privim înspre aspecte precum pacea. Și-o simțim de fiecare dată atunci când ne gândim la elemente precum setea de dreptate, ori milostenie. Căci pacea sufletului e ombilical legată de acestea. Fără ea, toate celelalte bucurii ale traiului diurn nu sunt decât mărunte sforțări sortite eșecului. Într-o lume atât de marcată de depresie, Domnul e așadar alternativa. Ne vrea fericiți! Și ne spune și cum putem deveni astfel. Nu-i ușor tare, dar nici teribil de greu. Îndrăzniți!