Durerea ta te ajută să înțelegi durerea celorlalți
Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioșează și se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudește cu El și de aceea primește mângâierea Lui cea dumnezeiască.
Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioșează și se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudește cu El și de aceea primește mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său.
– Părinte, cum poti simți durerea celorlalți?
– Atunci când ai și tu vreo durere, dar te gândești la durerea celuilalt, te pui în situația lui și te doare mai mult pentru acela. Adică durerea ta te ajută să înțelegi durerea celorlalți. Iar atunci când primești cu bucurie propria ta durere, dăruiești mângâiere celor îndurerați.
Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cineva și altceva este să te îmbolnăvești tu. Abia atunci îl înțelegi pe cel bolnav. Auzeam despre „chimioterapii” și credeam că sunt „hymoterapii”, adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. De unde să știu? Acum însă am înțeles ce suferință este.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 228-229)