Eu nu zic că sunt sau nu zic că nu sunt sfinți, dar eu nu m-aș duce, fiindcă avem noi destui sfinți. Și dacă și ei sunt sfinți – dea Domnul să fie și ei împreună cu Domnul împărățind – atunci ei mă înțeleg și cu rugăciunile lor nădăjduiesc să mă mântuiesc și atunci o să ne întâlnim, când Hristos va face din toți o turmă și un Păstor și atunci o să fim cu toții unul. Deocamdată… Am trecut și prin Catolicism și-l îndrăgisem mult pe Francisc de Asissi, care m-a ajutat foarte mult în vremea aceea să înțeleg Ortodoxia, Biserica, Tainele, monahismul. Când am făcut pas și am venit în Ortodoxie nu mai știam ce să fac cu Sfântul Francisc fiindcă eu credeam în Biserică și în Sfinții Părinți. I-am spus cam ce am zis acum: dacă ești sfânt poți să mă înțelegi că nu mă mai rog la tine, că nu mă mai închin la tine, dar nici ceartă n-a fost cu el… Lăsăm în competența lui Dumnezeu și în înțelegerea că cei care sunt dincolo nu mai sunt limitați ca noi și iritați ca noi. Putem, deci, să mergem liniștiți la cei pe care-i știm sigur că sunt sfinți și pentru noi înșine și ca să nu smintim sufletele mai slabe (care ar putea spune: „Aaaa, uite că părintele cutare merge la Medjugorje... și deci pot să mă duc și eu“. Până când se întărește acel suflet în înțelegerea Bisericii riscă să se smintească.