Ce informații și date istorice ne puteți oferi despre viața Sfintei Împărătese Elena?

În timp ce viața Împăratului Constantin cel Mare este foarte bine documentată de istoricii creștini și necreștini ai secolului al IV-lea, despre mama sa Elena se păstrează doar informații lacunare. Părintele istoriei bisericești, Eusebiu de Cezarea Palestinei, istorisește în cartea a treia din lucrarea sa Viața lui Constantin (Vita Constantini) că viitoarea împărăteasă Elena era fiica unui hangiu din Bitinia, regiune de la Sud de Marea Marmara, în Nordul Turciei de astăzi, unde deja la începutul secolului al II-lea guvernatorul Pliniu cel Tânăr atesta într-o scrisoare adresată împăratului Traian în anii 110-112 prezența unei puternice comunități creștine. Elena s-a născut în localitatea Drepanum, unde tatăl său avea un han, în anul 249 sau 250. Acolo a cunoscut-o şi viitorul împărat, Constanţiu Clor, tatăl împăratului Constantin cel Mare, care era ofiţer în armata imperială romană. Fiind ofiţer şi mergând din loc în loc, s-a oprit la acest han şi, uimit de frumuseţea ei, a cerut-o în căsătorie.

Viaţa ei nu a fost uşoară alături de acesta, pentru că, în cariera sa militară, Constanțiu, care era dornic de ascensiune, a trebuit să renunțe la Elena cândva după anul 285, aceasta fiind dintr-o familie de condiție inferioară. Elena l-a urmat însă pe Constanțiu și i-a născut un fiu în oraşul Naissus din Moesia – Nişul din Serbia de astăzi – anume pe viitorul împărat Constantin cel Mare. După naşterea fiului, cariera lui Constanţiu Clor capătă o ascensiune fără precedent. Acesta o părăsește pe Elena și se căsătorește cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian Augustus. În urma acestui pas, a fost numit în 293 de către Diocleţian cezar al Apusului. Elena este nevoită să rămână în Orient, Constanțiu plecând în Apus. Sistemul tetrarhiei pe care împăratul Diocleţian l-a iniţiat în anul 285 cerea unele sacrificii: el îşi asocia la domnie un cezar, dar cerea unele garanţii pentru ca acesta să-i fie fidel. Astfel, tânărul Constantin este nevoit să trăiască la curtea lui Diocleţian în Nicomidia, ca garanţie pentru fidelitatea tatălui său. Elena este despărţită, aşadar, şi de fiul ei. Din păcate nu cunoaștem alte amănunte despre această perioadă tulbure din viața viitoarei împărătese. 

Cum a fost relația dintre împărăteasa Elena și fiul ei, Constantin?

După ce împăratul Constantin a ajuns cezar în Apus, în locul tatălui său, în anul 306, a luat-o pe mama sa Elena la curtea sa de la Trier, astăzi în Germania, unul din centrele imperiale ale Apusului. În anul 312, Constantin l-a învins pe uzurpatorul Maxenţiu la Podul Vulturului în fața Romei și a luat stăpânirea asupra părții apusene a Imperiului Roman. După mutarea capitalei sale în Roma, la scurtă vreme după această victorie i-a acordat mamei sale un palat în Roma (Sessorium) drept rezidență, iar cândva înainte de anul 318 i-a acordat mamei sale primul titlu, anume acela de prea nobilă doamnă „Nobilissima Femina”. Ascensiunea mamei sale în administrația Imperiului Roman atinge apogeul în anul 324, după învingerea împăratului Liciniu de către Constantin, când a primit titlul de „Augusta”, adică co-împărăteasă. Abia după acest moment putem vorbi de Împărăteasa Elena. Nu s-a bucurat de acest titlu foarte multă vreme, căci după numai 5-6 ani, în anul 329 sau 330 a trecut la cele veșnice, lucru atestat de faptul că chipul său nu mai apare pe monedele emise după acești ani.

Asociată la domnie cu împăratul Constantin cel Mare şi dată fiind convertirea acestuia la creştinism, începând cu anii 310-312, Sfânta Elena va avea marea şansă de a sprijini instaurarea creştinismului şi primele comunităţi creştine. Până astăzi, nu se ştie despre împărăteasă dacă a fost botezată încă de mică sau s-a botezat mai târziu. După Eusebiu de Cezarea, împăratul Constantin cel Mare a contribuit definitiv la convertirea sa la creștinism, dat fiind că relația dintre fiu și mamă era foarte strânsă deja din anii șederii în Roma, când împăratul Constantin a emis la Milano Edictul de toleranță a creștinismului din 313. Prețuirea Împăratului față de mama sa, s-a arătat și prin redenumirea a două orașe cu numele Helenopolis, unul în Palestina și celălalt fiind orașul în care Împărăteasa Elena s-a născut. 

Care au fost cele mai importante realizări creștine ale împărătesei Elena?

Mărturiile despre activitatea ei sunt păstrate la diverşi istorici sau teologi din secolele IV-V, în mod special în lucrarea istoricului Eusebiu de Cezareea, „Viața lui Constantin”, şi ne relevă mai multe aspecte legate de atitudinea împărătesei faţă de creştini. În primul rând, activităţile de filantropie, căci era o împărăteasă milostivă, avea grijă de săraci, încerca să-i ajute, de multe ori îl îndemna pe fiul său să fie milostiv şi să sprijine oamenii bolnavi și pe cei săraci. Prin ridicarea mamei sale la rangul de împărăteasă, aceasta avea acces direct la casa imperială, din care dăruia cu multă dragoste celor aflați în nevoi, în călătoriile pe care le făcea. Un al doilea aspect este evlavia împărătesei Elena pentru locurile sfinte şi pentru ajutorarea creştinilor din Orient. Aici libertatea a venit mai târziu. Fiind împărat Liciniu, el nu a protejat comunităţile creştine aşa cum a făcut-o împăratul Constantin în Apus. Abia după 324, când Constantin devine singurul împărat al întregului imperiu, acest lucru a fost posibil. Mama sa, Elena, a făcut o călătorie după Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 326, la Locurile Sfinte. 

Ce a determinat-o să facă un pelerinaj la Locurile Sfinte? Cât de legată a fost Sfânta Elena de Ierusalim?

Sunt mai multe discuţii despre motivaţia pelerinajului. A existat şi o dramă în familia împăratului Constantin legată de fiul său şi de soţia, Fausta, care au sfârşit într-un mod nefericit. Există o relatare relativ târzie, la un cronicar bizantin din sec. al XIII-lea, care ne spune că împărăteasa Elena a plecat la Locurile Sfinte la îndemnul lui Constantin cel Mare. Acesta discutase deja cu Patriarhul Macarie al Ierusalimului, prezent la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde Împăratul Constantin a condus mai multe ședințe și a participat în mod activ, să încerce să descopere locul Sfintei Cruci şi al Sfântului Mormânt. Ajunsă în Ţara Sfântă, împărăteasa Elena s-a ocupat mai întâi de ajutorarea şi eliberarea celor care din închisori, din mine şi din alte captivităţi, fiind închiși în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, care abia se încheiaseră. Apoi este cunoscută activitatea sa de edificare a locaşurilor sfinte din Orient, în special la Ierusalim. În primul rând a fost descoperirea Cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, apoi construirea de biserici. S-a implicat direct în construirea a trei locaşuri: Biserica Învierii, deasupra Sfântului Mormânt şi a Golgotei; Biserica Naşterii de la Betleem şi Biserica Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor.

Cum a fost posibilă identificarea locului Sfântului Mormânt? Împăratul Adrian, în anul 136, după reprimarea răscoalei iudeilor împotriva stăpânirii romane, a distrus Ierusalimul, iar pe locul Sfântului Mormânt a fost construit un templu închinat zeiţei Afrodita. Acolo s-a ridicat un paviment din marmură, pe care s-a așezat statuia zeiţei. Împărătul Constantin a dat poruncă să se dărâme templul şi, după ridicarea plăcii de marmură, s-au descoperit Mormântul Mântuitorului şi stânca Golgotei. Acolo s-au găsit şi cele trei cruci, precum şi mai multe cuie. Aceste cuie vor face o tradiţie, fiind considerate obiecte sfinte în creştinism. Unul dintre istoricii sec. al V-lea spune că împărăteasa a dăruit două cuie sfântului Constantin, care le-a folosit într-un sens protector: pe unul l-a topit şi l-a pus în coiful său, iar pe celălalt l-a pus la căpăstrul calului, pentru a fi ocrotit de Dumnezeu. 

Evident că se punea problema identificării Sfintei Cruci a Mântuitorului, dintre cele trei. O tradiţie spune că s-ar fi găsit pe una dintre Cruci expresia „Iisus Hristos, regele iudeilor”, cunoscută din Evanghelii. Alte tradiţii vorbesc de minuni: fie vindecarea unei femei bolnave, fie învierea unui copil prin atingerea de Sfânta Cruce. Cert este că Cinstitul Lemn a fost identificat şi venerat ca obiect de mare valoare în istoria creştinismului. Pe locul acela s-a construit Biserica Învierii sau a Sfântului Mormânt. Activitatea ctitoricească a Sfintei Elena la Locurile Sfinte a dus la o dezvoltare a cultului şi a tradiţiei creştine într-o manieră cum nu s-a mai cunoscut, astfel că deja la finele sec. IV devenise o tradiţie pentru mulți creştini să încerce să ajungă, o dată în viaţă, la locurile unde Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Trecerea la cele veșnice în 329 sau 330 nu i-a permis să ia parte la sfințirea Bisericii Învierii de la Ierusalim, care a avut loc la data de 13 septembrie 335, iar în următoarea zi, 14 septembrie Sfânta Cruce a fost arătată și pusă spre cinstire tuturor pelerinilor, astfel născându-se sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci. 

Ce informații există despre trecerea la Domnul a Sfântei Elena?

Împărăteasa Elena a murit la scurt timp după pelerinajul din Ţara Sfântă, în 329 sau 330, se pare că la Nicomidia. Eusebiu de Cezareea istoriseşte că a fost înmormântată într-o cetate împărătească, într-un mormânt împărătesc, dar nu numeşte locul. Împăratul Constantin cel Mare i-a făcut un sarcofag de porfir, artefact ce se păstrează până astăzi în Muzeul Vaticanului. Cei mai mulți istorici consideră cetatea împărătească a fi Roma, căci două biserici de acolo, cea a martirilor Marcelinus și Petru și cea numită Santa Croce in Gerusalemme, construite de Împăratul Constantin, sunt strâns legate de Sfânta Elena. Ultima biserică a fost ridicată chiar în cadrul palatului Sessorium, dăruit Elenei de fiul său după cucerirea Romei. Împărăteasa Elena a fost însă înmormântată într-un mausoleu ridicat lângă biserica martirilor Marcelinus și Petru. Cât de legat a fost împăratul Constantin de memoria mamei sale, o arată și faptul că aceste două biserici au primit din partea lui donații bogate. 

Trupul Sfintei Împărătese Elena se află astăzi într-o mănăstire de lângă Veneţia, pe o insulă, într-o biserică romano-catolică. O parte din moaștele sale sunt păstrate azi, de asemenea, în catedrala din Trier în Germania, fiind cinstite în mod special de comunitățile ortodoxe din Vestul Germaniei. 

În timp ce în lumea ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt cinstiți împreună, fiind reprezentanți mereu împreună cu Sfânta Cruce, în Occident doar împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă. Cultul împăraților Constantin și Elena în răsărit este atestat deja la finalul secolului al IV-lea, iar în secolele al V-lea și al VI-lea întâlnim deja primele relatări haghiografice ale acestora. Cinstirea Împărătesei Elena în Occident este atestată din secolul al VIII-lea, iar din al IX-lea este stabilită ca zi de cinstire ziua de 18 august. La Trier este foarte venerată, în cripta domului din acest oraș aflându-se o parte din moaștele sale, venerarea sa fiind foarte prezentă și în alte orașe precum Köln, Bonn, Xanten, Münster sau Würzburg. 

*

Interviu realizat în contextul sosirii pentru întâia oară în România a moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena. Nu este doar un moment istoric, ci mai ales o revărsare de har și o lucrare tainică a Proniei dumnezeiești. Sosirea lor are loc cu prilejul hramului Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, pe 4 mai 2025, în Duminica Femeilor Mironosițe – sărbătoare a curajului, iubirii și credinței neclintite.