Încă de timpuriu copiii trebuie obişnuiţi cu ascultarea faţă de duhovnic, cu spovedania şi împărtăşirea cât mai deasă. Mai ales, aceasta se referă mai mult la adolescenţi, deoarece la ei sentimentul religios este mult mai dezvoltat. Deprinderea copiilor cu îndrumarea unui duhovnic este posibilă numai atunci când părinţii se spovedesc regulat la unul şi acelaşi preot. Conducerile precedente ale statului suportau cu greu activitatea preoţilor-duhovnici şi a propovăduitorilor, încercând în orice chip să le împiedice activitatea.

Să mai amintim puţin şi despre şcolile duminicale. Datoria principală a acestor şcoli este de a educa la copii sentimentul moral şi de evlavie. Cu părere de rău, unii părinţii îşi înscriu copiii la aceste şcoli numai din mândrie şi prestigiu: „Copilul meu învaţă la o şcoala cu predare în limba engleză, ia lecţii de muzica, umblă la secţia de gimnastică, iar acum l-am înscris şi la şcoala duminicală”. Unii din elevii şcolilor duminicale nu vin la biserică la slujbă, ci mai degrabă preferă să meargă la un concert public etc., în detrimentul educaţiei lor religioase. E nevoie de o revizuire a programei şcolilor duminicale. Cunoaştem deja influenţa benefică pe care ele o exercită asupra copiilor.

Exprimându-ne părerea despre aceste şcoli, trebuie să subliniem că bazele educaţiei religioase se pun în familie, iar celelalte şcoli şi activităţi extra-şcolare pot numai să ajute la întărirea ei. Ar fi bine să se înfiinţeze cursuri de educaţie religioasă pentru părinţi. Astfel ar fi mult mai uşor de lucrat cu copiii. Cele mai importante ni se par a fi cursurile de catehizare pentru adulţi. Ele pot fi de trei feluri:

1. cursuri pentru adulţii care au ajuns nu demult la credinţă,
2. cursuri şi cercuri de învăţământ general creştin,
3. cursuri pentru pregătirea cadrelor de catehizatori din rândul mirenilor.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, pp. 75-76)