Elevii seminariști la Ruginoasa – lecție de credință și istorie
În contextul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române, câțiva elevi ai Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au participat, în cadrul întâlnirii de mentorat, la evenimentele comemorative organizate la Muzeul „Alexandru Ioan Cuza” din Palatul Ruginoasa – Iași, un loc cu profundă încărcătură istorică și simbolică pentru poporul român.
Programul a debutat cu slujba de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a familiei sale, săvârșită de protoiereul Gheorghe Muraru, înconjurat de mai mulți preoți slujitori. În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele protoiereu a subliniat rolul esențial al Bisericii în realizarea Unirii Principatelor.
Biserica a fost păstrătoarea conștiinței de neam și credință, sprijinind idealul unirii prin predică, educație și prin implicarea directă a clerului în viața socială și culturală a vremii. Unirea nu a fost doar un act politic, ci și o lucrare spirituală, născută din dorința de unitate a unui popor format în jurul altarului și al limbii române.
Momentul liturgic a oferit atât elevilor seminariști, cât și celorlalți participanți la manifestare, prilejul de a înțelege că istoria neamului nu este doar o succesiune de fapte politice, ci și un drum binecuvântat prin rugăciune, credință și responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și a semenilor.
Pe esplanada din fața palatului au urmat discursurile oficialităților locale, care au subliniat semnificația actului Unirii de la 1859 pentru destinul României. Primarul comunei Ruginoasa, domnul Ionuț Pristăvița, a evidențiat importanța acestui moment istoric ca temelie a unității naționale și ca expresie a maturității politice a românilor, care au știut să transforme idealul unității într-o realitate statală. După alocuțiuni, cei prezenți s-au prins într-o impresionantă horă a unirii.
Participarea elevilor seminariști la acest eveniment a avut o profundă valoare formativă. Ei nu au fost simpli spectatori, ci martori ai unei lecții vii de istorie, trăită în locul unde domnitorul Cuza a locuit vremelnic și a luat hotărâri importante pentru țară. Astfel de activități de mentorat depășesc cadrul strict didactic și devin experiențe de formare integrală, în care elevii învață să lege istoria de credință, cultura de responsabilitate și trecutul de prezent.
