Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20, 23)

Ei confirmă că arată măreaţă cinstire pentru Dumnezeu, Căruia Lui doar Îi rezervă puterea de a ierta păcatele. Dar într-adevăr, nimeni nu Îi face rana mai mare decât aceia care aleg să încalce poruncile Lui şi să respingă lucrarea încredinţată lor. Pentru că Însuşi Domnul a spus în Evanghelie: „Luaţi Duh Sfânt; cei cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta şi celor cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.” Cine este cel care Îl cinsteşte pe El mai mult, cel care se supune poruncilor Lui sau cel care le nesocotește? Biserica îşi manifestă superioritatea prin ambele: prin ţinerea şi prin iertarea păcatelor.

Erezia este dureroasă şi arată în același timp și nesupunere. Cei în erezie doresc să lege ceea ce nu se va lega şi să dezlege ceea ce este legat, condamnându-se prin propria sentinţă, pentru că Domnul a voit ca puterea de a lega şi dezlega să fie aceeaşi şi El a pedepsit pe fiecare printr-o condiţie similară. Deci cine nu are puterea de a dezlega nu are nici puterea de a lega. Pentru că aşa cum, conform cuvântului Domnului, cel ce are puterea să lege, asemenea are şi puterea să dezlege. Învăţătura lor se dezbină pe sine, la fel ca aceia care neagă că au puterea de a dezlega și care trebuie să o nege și pe cea a legării. Cum poate una să fie permisă, iar cealaltă nu? Este uşor şi evident că fiecare dintre ele este permisă sau fiecare este nepermisă în cazul fiecăruia care s-a dat. Fiecare dintre ele este permisă Bisericii; nici una nu este permisă ereziei. Pentru că această putere este încredinţată doar preoţilor. Prin urmare, este singurul adevăr pe care Biserica, care are preoţi adevăraţi, să îl pretindă. Erezia, care nu are preoţii lui Dumnezeu, nu o poate pretinde. Şi prin nepretinderea acestei puteri, erezia îşi pronunţă propria sentinţă, care neavând preoţi, nu poate pretinde puterea preoţească.

(Sfântul Ambrozie de Mediolanum, Despre pocăinţă, 1. 2. 6-7, traducere pentru Doxologia de Alexandra Zurba)