Virtuţile sunt tării ale sufletului, sunt deprinderi în bine ale sufletului, sunt statornicii în bine. Atunci eşti cu adevărat smerit când nu trebuie să cauţi smerenia, ci o ai şi acţionezi pe baza acestei virtuţi, pe baza acestei smerenii. De pildă, în Pateric se spune că un Părinte, un pustnic, a fost întrebat: ce sunt oile şi ce sunt caprele? Cuvântul acesta fiind în legătură cu ceea ce a spus Domnul Hristos şi ceea ce putem citi în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 25, anume că Fiul Omului (Domnul Hristos) va despărţi pe cei buni de cei răi, așa cum desparte păstorul oile din capre sau caprele dintre oi.

Şi întrebarea a fost: ce sunt oile? Ce sunt caprele? Ce se înţelege prin oi? Ce se înţelege prin capre? Răspunsul ar fi putut fi foarte simplu: oile sunt credincioşii cei buni, iar caprele sunt cei răi, care nu pot să fie împreună cu cei buni în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi el a răspuns altfel; n-a răspuns poate cum se aştepta întrebătorul, ci a răspuns aşa: „Caprele sunt eu, iar oile Dumnezeu le ştie”.

Foarte frumos răspunsul şi este un răspuns spontan, adică un răspuns pe care l-a putut da pentru că era smerit. N-a răspuns la întrebare cu un răspuns aşteptat, în general, la această întrebare, ci cu un răspuns neaşteptat, pentru că avea o aşezare sufletească neaşteptată de întrebător.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 422)