Doi sihaştri, nevoindu-se în pustie, au rugat pe Dumnezeu să le arate în ce măsură duhovnicească au ajuns. Şi au auzit un glas, zicând: „În cutare sat al Egiptului este un om mirean simplu, cu numele Euharist, şi femeia lui, Maria, iar voi încă n-aţi ajuns la măsura acelora”. Deci, au mers bătrânii în satul acela şi au întrebat de casa lui.

Găsind acasă numai pe femeie, i-au spus: „Unde este bărbatul tău?” Iar ea le-a răspuns: „Este păstor şi paşte oile pe câmp”. Făcându-se seară, a venit Euharist cu oile acasă şi văzând pe bătrâni le-a gătit masă şi a adus apă să le spele picioarele. Dar bătrânii i-au zis: „Nu voi gusta nimic, dacă nu ne vei spune faptele tale cele bune”. Iar Euharist le-a răspuns cu multă smerenie: „Eu sunt păstor şi aceasta este femeia mea”. Însă bătrânii l-au rugau să le spună ne voinţa sa. Apoi i-au zis: „Dumnezeu ne-a trimis la tine”. Când a auzit cuvintele acestea, Euharist s-a temut şi le-a spus nevoinţa sa, zicând: „Avem aceste oi de la părinţii noştri şi tot ce dobândim de la ele, cu voia lui Dumnezeu le împărţim în trei părţi. O parte dăm la săraci, alta la primirea de străini, iar a treia parte o folosim pentru nevoile noastre. Iar de când m-am luat cu femeia mea, trăim amândoi în feciorie şi fiecare dormim separat, şi noaptea ne îmbrăcăm în haine aspre de păr, iar ziua îmbrăcăm hainele noastre. Însă până acum nimeni din oameni n-a ştiut taina vieţii noastre”.

Auzind acestea, bătrânii s-au minunat şi, plecându-se înaintea lor, s-au întors la pustie, mustrându-se pe sine şi lăudând pe Dumnezeu, Căruia I se cuvine laudă în veci.

(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 95)