Duminica 1 după Rusalii (a tuturor sfinților) (Ev. Matei 10, 32-38; 19, 27-30)

 (Mt. 10, 33) Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Fiul nu spune aici cuvinte liniștitoare, ci vorbește despre urmările lepădării. Bagă de seamă: căci nu printr-o putere a ta mărturisești, ci prin ajutorul harului de sus. Hristos spune că dacă te lepezi de Mine, de Fiul, Mă voi lepăda și Eu de tine înaintea Tatălui. Însă cineva ar putea spune: cum aș putea fi judecat eu, dacă Dumnezeu, uitând de mine, se leapădă de mine? Răspunsul este: ești uitat din vina ta, a celui uitat, nu a lui Dumnezeu.

Dar de ce, te ridici și spui, trebuie să-mi mărturisesc credința și cu gura, dacă o fac cu mintea? Nu, cu gurile noastre trebuie să o mărturisim, pentru a fi pregătiți în orice clipă să vorbim cu îndrăznire. Numai prin această bogată dragoste și hotărâre vom fi ridicați la cele înalte.

Astfel, Iisus se adresează către fiecare dintre noi în parte. Aici nu vorbește doar către primii săi ucenici, ci către fiecare dintre noi care urmează lor și după mărturia lor. Cel ce primește în sufletul său învățătura aceasta îi va învăța cu îndrăzneală și pe alții, pregătit fiind să sufere toate cu ușurință. De aceea, mulți și-au întărit credința lor prin mărturia apostolilor pentru acest Cuvânt.

 (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 34.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 (Mt. 10, 33) Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Hristos nu spune tot cel ce va mărturisi pentru mine în inima sa,ci înaintea altora. Cel ce nu-L mărturisește și înaintea altora, nu are niciun folos să creadă în Hristos doar în inima sa. Căci este imposibil ca cel ce se leapădă cu buzele sale să creadă în inima sa. Mărturisirea este rodul credinței. Atât timp cât o rădăcină este vie, trebuie să facă ramuri sau frunze,iar dacă nu o face, știm fără-ndoială că rădăcina este putredă în pământ. În același fel, atât timp cât credința inimii este sănătoasă, sădește continuu semințele mărturisirii cu buzele. Dar, dacă buzele nu mărturisesc, trebuie să cunoști că, fără îndoială,credința inimii a început să putrezească. Apostolul spune: căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10).Astfel, mărturisirea cu buzele nu valorează nimic fără credința inimii, cum nici credința inimii nu valorează nimic fără mărturia buzelor. Dacă ție-ți este de folos să crezi cu inima, dar fără să mărturisești și-naintea altora, va fi de folos și necredincioșilor să mărturisească pe Hristos cu fățărnicie, deși nu cred în inima lor? Dacă nu folosește unui necredincios să mărturisească fără a avea credință, în același fel, nu-ți va folosi nici ție să crezi fără să mărturisești.

 (Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 25, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 (Mt. 10, 34) Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

Ce fel de pace este aceea pe care Iisus cere să fie dată la intrarea în fiecare casă? Și ce fel de pace este cea despre care cântă îngerii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace? Și, dacă Iisus nu a venit să aducă pace, de ce toții proorocii propovăduiau pacea ca fiind vestea cea bună? Pentru că nimic nu aduce mai cu desăvârșire pacea, decât înlăturarea bolii. Aceasta este pacea: înlăturarea cancerului. Numai printr-o tăiere de la rădăcină a răului, cerul se poate reuni cu pământul. Numai așa poate doctorul păstra trupul sănătos. Partea ce nu mai poate fi vindecată trebuie înlăturată. Numai așa păstrează comandantul armatei pacea: prin tăierea celor ce se răscoală împotrivă. La fel a fost și cu turnul Babel, când pacea lor cea dăunătoarea fost sfârșită prin necesara dezbinare a lor. Așadar, pacea a fost împlinită.

 (Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 35, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 10, 34) Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.

Există o pace bună și una de la diavol. Pacea bună există printre cei buni, credincioși și drepți… Căci credința se naște prin cuvântul lui Dumnezeu, dar se păstrează prin pace și se hrănește prin dragoste, precum apostolul spune:credinţa care este lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6).Credința lipsită de iubire nu poate produce nici un rod al faptelor bune. Dacă un credincios se separa (de comunitate – n.tr.) din cauza oricărei neînțelegeri, să știe că este de la diavol, căci orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui (Mt. 12, 25). Și dacă frăția este dezbinată, se va nimici pe sine, precum spune apostolul: iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi (Gal. 5, 15). Pe de altă parte, există o pace de la diavol printre oamenii necredincioși și nelegiuiți. Printre ei se află o singură stare, cea de păcătoșenie, deci este o înțelegere în a săvârși păcatul. Căci necredința și nelegiuirea se nasc la sfatul diavolului, dar sunt păstrate prin pace. Dar, dacă se întâmplă ca între ei să se iște o luptă,ei se dezbină, și asta este o luptă bună. Când este pace printre oamenii buni, credința și dreptatea sunt la ele acasă, iar necredința și nedreptatea stau ca adormite. Dar, când se iscă o ceartă, credința și dreptatea se scufundă, în timp ce necredința și nedreptatea se ridică înnoite. În același fel, când este pace printre nelegiuiți, nedreptatea și necredința sunt la ele acasă, iar credința și dreptatea zac adormite. Dar, când apare armonia, necredința și nedreptatea se scufundă, în timp ce dreptatea și credința se ridică. De aceea a adus Dumnezeu pe pământ o bună dezbinare, ca să rupă o legătură a diavolului. Toți oamenii locuiau împreună într-o casă a necredinței, cei buni dimpreună cu cei răi, iar cei răi erau răi pentru că urmăreau răul și au rămas răi,ocolind binele. Dar Dumnezeu a adus o sabie a dezbinării printre ei, cuvântul adevărului. Despre aceasta a spus apostolul: căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii (Evr. 4, 12).

 (Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 (Mt. 10, 35) Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Când suntem înnoiți prin apa botezului, prin puterea Cuvântului, suntem separați de păcatele începuturilor noastre; suntem tăiați prin sabia lui Dumnezeu de la necumpătata dragoste a tatălui și a mamei și suntem despărțiți de ei. Pentru că ne-am lepădat de omul de dinainte, cu păcatele și necredința sa, și am fost înnoiți de Duhul în suflet și în trup, vom urî din tot sufletul obiceiurile vechii noastre vieți, primite prin naștere trupească (autorul vorbește de obiceiuri noi, dobândite prin nașterea la noua viață, în Hristos, spre deosebire de obiceiurile omului celui vechi, care a murit la Botez – n.ed.).

 (Ilarie de Poitiers, La Matei 10.24, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 10, 35) Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Însuși Domnul proclamă pacea și de aceea ne spune Apostolul Pavel că El este pacea noastră (Efes. 2, 14). Asta înseamnă, desigur, pacea celor care cred în El și-L primesc în sufletele lor. Atunci, în ce fel nu a adus pace pe pământ? Când fiica a crezut, dar tatăl a rămas necredincios, ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Cor. 6, 15). Căci vestirea păcii a creat o dezbinare. Între un fiu credincios și un tată necredincios este necesar să fie o vrajbă. Și pacea care a fost vestită a născut o dezbinare, una bună! Căci în pace ne mântuim.

 (Eusebiu de Emesa, Omilia26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 10, 36) Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.

Hristos a spus mai înainte: ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case (Mt. 10, 27) iar acum, descoperă ce va urma după această vestire a cuvintelor Domnului. Întreaga lume este dezbinată pentru credința în Hristos. În fiecare casă se află, atât credincioși, cât și necredincioși și, pentru a strica pacea de la diavol, a fost trimisă cearta de care era nevoie. Scrie în cartea Facerii că Dumnezeu a făcut același lucru și cu oamenii care s-au ridicat de la răsărit și s-au apucat să ridice un turn, prin care voiau să atingă înălțimile cerului, dar Domnul a amestecat limbile lor (Fc. 11, 9). Pentru același lucru se roagă și David în psalmi, zicând: Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie (Ps. 67, 30).

 (Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 1.10.34, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip).

 (Mt. 10, 37) Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Pentru că mai înainte a spus: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie (Mt. 10, 34), acum adaugă că a despărțit pe oameni de mamă, de tată și de rude, ca nimeni să nu așeze devotamentul față de familie înaintea religiei. El spune: Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Iar în Cântarea Cântărilor, citim:El m-a dus în casa de ospăţ şi sus drept steag era iubirea (Cânt. 2, 4). Trebui să păstrăm această ordine a dragostei în toate relațiile noastre. Iubește pe tatăl tău, pe mama ta, pe fiii tăi. De va veni o vreme când dragostea pentru un părinte și pentru fiii lui Dumnezeu vor fi în conflict și nu vor putea fi ținute amândouă, lăsarea sinceră a dragostei pentru familia ta poate fi o formă mai mare de loialitate familială în relație cu Dumnezeu.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 1.10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 10, 37) Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

El a spus aceasta pentru a aduce pe părinți la o mai mare blândeţe, iar pe copii la o mai mare libertate, chiar în momentul în care dragostea ar vrea să îi împiedice. Îi sfătuiește pe părinți să nu încerce ceea ce este imposibil, bănuind că dragostea pentru copiii lor poate fi pe drept asemănată cu dragostea lor pentru Dumnezeu. Apoi, învață pe copii să nu încerce ceea ce este cu neputință, adică să caute să facă dragostea lor pentru părinți mai mare decât dragostea lor pentru Dumnezeu.

Iar, ca nu cumva ascultătorii săi să se supere și socotească acest cuvânt prea greu, vezi cum întoarce argumentul într-o și mai drastică direcție. Căci, după ce spune cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine,adăugă și cine ţine la sufletul lui îl va pierde! Așadar, nu compara dragostea pentru Dumnezeu cu dragostea pentru părinți, frați, surori și soții. Comparați dragostea aceasta cu cea pentru propriul suflet, căci nimic nu vă este mai de preț decât propriul suflet. Și totuși, dacă nu ești în stare să renunți la o asemenea dragoste, la cea pentru sufletul tău, în toate lucrurile vei fi împotriva Celui ce te iubește.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 32.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 10, 37) Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Lasă-l pe tată să spună iubește-mă! Lasă pe mamă să spună iubește-mă! La acestea voi spune, Taci! De ce, ceea ce cer nu cer pe drept? N-ar trebui să răsplătesc cu ceea ce am primit? Tatăl va spune: Eu te-am crescut. Mama va spune: Eu te-am născut. Tatăl va spune: Te-am educat. Mama va spune: Te-am hrănit.... Să răspundem tatălui și mamei când pe drept vor spune: iubește-ne, să le răspundem: vă voi iubi în Hristos, nu în locul lui Hristos. Veți fi cu mine în El, iar fără El eu nu voi fi cu voi. Iar ei vor spune: Dar nouă nu pasă de Hristos. Și dacă eu Îl prețuiesc pe Hristos mai mult decât pe voi, oare ar trebui să-L pierd pe Cel care m-a creat ca să mă supun celor care m-au crescut?

(Fericitul Augustin,Predica 65A.5,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 10, 38) Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Cel care își poartă crucea este cel care, dacă trebuie, este gata să treacă prin orice pericol pentru Dumnezeu, chiar și prin moarte, decât să se lepede de Hristos: Acesta este gata în fiecare zi să fie chinuit din pricina felului său de a viețui. Chiar și dacă nu suferă nimic asemănător cu moartea Dumnezeu, tot se va milostivi spre el. Pentru că este răsplătită intenția, nu fapta. Intenția vine din alegerea noastră liberă, iar fapta este împlinită numai prin harul lui Dumnezeu. Cine ţine la sufletul lui, îl va pierde (Mt. 10, 39; Mc. 8, 35; In. 12, 25). Este mai bine să mori pentru Dumnezeu și să trăiești veșnic, decât să viețuiești pentru interesul oamenilor și să suferi moartea cea veșnică. Hristos a murit pentru noi, deși n-ar fi fost cu putință să moară dacă n-ar fi vrut și El aceasta. Cu cât mai mult trebuie să ne dăm viața pentru El, noi, cei muritori, chiar dacă nu dorim să fim așa? Dacă Domnul nostru a murit pentru slujitorii săi fără a primi nici o răsplată, este mai echitabil ca un slujitor să moară pentru Domnul și să fie și răsplătit pe deasupra.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 27)Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: „Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?”

Care sunt toate acestea pe care le-ai lăsat, Petre? Este bățul tău de pescuit? Năvodul tău? Corabia ta? Talentul tău? Vrei să-mi spui că acestea sunt toate? Da, spune el, dar nu o spun ca să mă laud, ci ca prin întrebarea asta să îmbrățișez pe toți săracii. Deoarece atunci când Domnul a spus: dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, un sărac ar fi putut spune:Cum atunci? Dacă nu am avere, nu pot să mă desăvârșesc? Petru întreabă pentru ca tu, săracul, să afli că nu ești sub nici un fel inferior ucenicilor. Petru întreabă nu pentru ca tu să ai șovăieli fiindcă ai fi învățat aceasta de la el (pentru că era încă nedesăvârșit și fără să fi primit Duhul), ci ca să auzi cuvântul din gura Stăpânului lui Petru și astfel, să crezi. Atunci când vorbim în numele altora, grijile lor devin ale noastre și asta a făcut și apostolul când a pus această întrebare Învățătorului în numele mulțimii săracilor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 28) Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.

În a dărui ceva, Dumnezeu nu laudă darul în sine, ci voința și sinceritatea dăruitorului. Iartă și prețuiește mai mult pe acela care dă mai puțin, dar care dă cu sinceritate, decât pe cel care dă mai mult dintr-o cămară mai plină, dar fără prea multă dragoste (Mc. 12, 43-44; Lc. 12, 41-44). Astfel, din ceea ce s-a scris despre darurile bogaților și despre cei doi bani ai văduvei aruncați pentru săraci (Mc. 12, 41-44), este clar că același lucru se petrece cu cei care au lăsat toate cele pe care le au pentru dragostea de Dumnezeu, ca să urmeze netulburați pe Hristos Dumnezeu. Ei vor face toate după cuvântul Său. Cel care împarte o avere mai mare nu este primit mai mult decât cel care împarte una mai mică, mai cu seamă dacă aceasta mai mică este împărțită din toată inima. Ceea ce Petru și cu fratele său Andrei au lăsat, a fost de o mică valoare, însă amândoi, când au auzit veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni, îndată au lăsat mrejele și au mers după El. (Mt. 4, 19-20) și Dumnezeu nu i-a cântărit a fi ușori, pentru că ceea ce făcuseră o făcuseră cu o dragoste mare. Dumnezeu știa că deși le-ar fi fost dăruite averi nenumărate, ei tot nu ar fi fost stăpâniți de ele și nici dorința lor de a urma lui Iisus nu ar fi fost înfrântă de ele. Așadar, cei care vor urma Mântuitorului, vor sta pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel și vor primi această putere la învierea morților. Căci aceasta este regenerarea, o naștere din nou, când cerul nou și pământul nou sunt restabilite pentru cei care se reînnoiesc, și un Nou Testament cu potirul său este oferit.

(Origen, Comentariu la Matei 15.21-22, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

  (Mt. 19, 28) Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.

Dar ce înseamnă că vor judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel? Înseamnă că le vor afla necuviincioase și le vor osândi. Căci ei nu vor sta precum niște jurați, ci exact așa cum s-a spus că regina de la miazăzi va judeca acel neam (Mt. 12, 42), iar ninivitenii îi vor osândi (Mt. 12, 41) la fel vor face și aceștia. Pentru aceasta, El n-a spus neamurile lumii, ci semințiile lui Israel. Iudeii și apostolii au fost crescuți în aceleași legi, obiceiuri și sisteme politice. Când iudeii au spus că nu au putut crede în Hristos pentru că legea îi împiedica să primească poruncile Lui, El aduce în față pe acești oameni care au primit aceeași lege, dar au crezut și astfel, condamnă pe toți ceilalți asemenea iudeilor. Pentru aceasta a spus mai înainte: De aceea ei vă vor fi judecători (Mt. 12, 27).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 28) Iar Iisus le-a zis: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”.

În ziua judecății, iudeii vor răspunde: Doamne, nu am știut că tu ești Fiul lui Dumnezeu întrupat. Ce om poate vedea comoara ascunsă în țarină (Mt. 13, 44) sau soarele ascuns în nori? Cine ar fi crezut că steaua care strălucește dimineața (Apoc. 22, 16) s-a născut pe pământ? Cine ar fi crezut că femeia care ne-a scos afară din rai și ne-a oprit să mai intrăm înapoi va deveni prima ușă a raiului sau că lumina va străluci prin ea, cea care a adus întunericul în lume? Așadar, nu a fost împietrirea inimii cea care ne-a condus să Te rănim, ci am fost amăgiți prin trupul Tău.

Iar voi le veți răspunde: Și noi am fost oameni ca și voi, având un suflet și o natură trupească la fel ca voi și noi am viețuit în una și aceeași lume ca și voi. Am fost amenințați de aceleași duhuri lumești și ajutați de același Dumnezeu. Mai mult decât atât, ați avut avantajul în fața noastră că noi eram oameni simpli, păcătoși și fără știință de carte, nedeosebiți în mulțime, în timp ce voi erați preoți, cărturari și învățători ai oamenilor. Noi, așa simpli și păcătoși, L-am putut recunoaște. Voi, deși preoți și cărturari, care ați ținut Scriptura înaintea ochilor ca far și cale de urmat, nu L-ați recunoscut. Chiar și înainte de a fi martori ai minunilor Sale L-am recunoscut cine este. Dar voi, chiar și după ce ați fost martori ai puterii Sale, nu L-ați putut cunoaște? Cum s-a putut întâmpla că aproape întreaga lume L-a ignorat pe Cel pe care cei doisprezece L-au cunoscut. Voi n-ați crezut în El și n-ați cunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu. Ce v-a făcut să-L omorâți, dacă nu ați găsit nici o vină în El? În noi, bunăvoința ignoranței grosolane a fost ca o făclie. Dar în voi, răutatea științei voastre v-a îmbrățișat precum întunericul.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 29)Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Ei l-au urmat în spălarea botezului, sfințirea credinței, la învierea din morți și la moștenirea veșnică. Pentru aceasta există acea regenerare pe care apostolii au primit-o și pe care legea nu a putut-o oferi. I-a unit pe cele douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel, spre slava celor doisprezece patriarhi. Celorlalți care L-au urmat în batjocura lumii, le-a promis o plată înmulțită. Această răsplată este cea care este umplută de bucurie cerească, ca la găsirea oii celei pierdute (Lc. 15, 3-7). Această răsplată înmulțită este cea care pe care belșugul țarinii desăvârșite o va da. Această cinste a fost prevăzută și pentru Biserică, în numele Sarei (Fc. 17, 16). Această va fi meritată prin lăsarea legii și credința evangheliei și astfel El spune că cei din urmă vor fi cei dintâi pentru că cei dintâi vor fi cei din urmă.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 20.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 29) Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Înmulțitînseamnă ceea ce este incomparabil mai bun, referindu-ne la viitorul din rai. Când Marcu spune că ia însutit în vremea aceasta (Mc. 10, 30) trebuie să înțelegem ca vorbind despre bucuriile duhovnicești care depășesc de departe pe cele pământești, atât de mult încât sunt garanții ale binecuvântările viitoare.

(Teodor din Heracleea, Fragmentul 107, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 29)Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Înțelesul cuvintelor este acesta: Cel care pentru Mântuitorul s-a lepădat de cele trupești, va primi cele duhovnicești. Unele, spre deosebire de celelalte, vor fi mult infinit mai multe, adică cele din urmă. Astfel, apostolul, care a renunțat la casa sa și la pământurile sale, spune și aceasta: Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc (2. Cor. 6, 10).

(Fericitul Ieronim, Comentariu la Matei 3.19.30, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 19, 29)Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Ca nimeni să nu creadă că ceea ce s-a spus de către Hristos se aplică doar ucenicilor, a extins cuvintele pentru a-i acoperi pe toți cei care făceau asemenea. Restul s-ar putea să nu primească aceleași lucruri ca și ucenicii; dar vor avea în schimb părtășie cu Dumnezeu și fraternitate cu sfinții. De fapt, El se referă la bătrânii și bătrânele Bisericii, care erau așa cum erau, rude prin dragoste, iubite prin fire, care i-au iubit mai mult decât propriile rude după sânge. Ei au primit și bani de la aceștia, pentru a-i cheltui după trebuință, în timp ce comorile viitoare erau date deoparte pentru ei. În locul câmpurilor lor ei vor primi paradisul. Vor primi Ierusalimul cel de sus, mama primului lor născut în locul caselor zidite din piatră.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 221 traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 19, 30) Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.

Sinagoga a fost prima care a fost chemată la mântuire, dar s-a pierdut printr-o lipsă a credinței. Apoi Biserica, crescând în casa tatălui său, adică legea, din slăbiciunea păcatelor sale, a alergat la Hristos și și-a depășit lipsa puterilor cu credință. Biserica a luat de la sinagogă harul care a trecut mai departe. Dar sinagoga, condusă mai mult de zel decât de credință, a văzut că Biserica nu numai că a fost curățită de boala sa, ci a și fost făcută fiică a lui Dumnezeu primind Sfântul Duh, prin care a venit la Hristos. Precum și apostolul spune: prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele (Rom. 11, 11). Astfel, sinagoga, care a fost chemată prima, a fost a doua care a crezut. Biserica, cea care a fost cea de-a doua chemată, a primit primul loc de mântuire împreună cu Dumnezeu.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 33, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)