Evanghelia e dătătoare de nădejde, Evanghelia e izvor de bucurie. De ce? Pentru că nu ne prezintă numai cazuri de vârf, nu ne prezintă, de exemplu, numai pe sutașul din Capernaum, de care s-a minunat Domnul Hristos, nu ne prezintă numai pe femeia cananeancă, către care a zis Domnul Hristos: „Mare este credința ta!”, ci prezintă și oameni cam ca noi, oameni care au dorit, totuși, să fie cu Mântuitorul și Mântuitorul a dorit să fie cu ei. 

Ne prezintă, de exemplu, pe omul acela, care avea un fiu lunatic și pe care Domnul Hristos l-a izbăvit de putere demonicească, deși el nu avea destulă credință. De altfel, și-a formulat rugăciunea către Domnul Iisus într-un fel destul de clar, referitor la îndoiala sa în puterea Mântuitorului, zicând: „De poți ceva, ajută-ne nouă! Fie-Ți milă de noi!”. Și Domnului Hristos i-a fost milă de ei și a spus: „De poți crede, toate sunt cu putință celui credincios” și el, cu lacrimi, a răspuns: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”.

Cu alte cuvinte: și cred, și nu cred. Însă, Domnul Hristos a intervenit, l-a ajutat. Asta înseamnă să ai chipul Domnului Hristos, să fii îngăduitor, înțelegător, să vrei să-l ridici pe om, să nu-l depărtezi, să-l chemi la tine: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi!”

(Părintele Teofil Părăian, Învierea lui Hristos, înnoirea vieții noastre, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 26-27)