În vremea aceea, luând Iisus la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, a zis către ei: Iată, ne suim la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de proroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat păgânilor și va fi batjocorit și va fi ocărât și scuipat. Și, după ce Îl vor biciui, Îl vor ucide, dar a treia zi va învia. Ei însă n-au priceput nimic din acestea, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei și nu înțelegeau cele spuse de Iisus. (Luca 18, 31-34) (Joi în săptămâna a 27-a după Rusalii)

În scurta Evanghelie a acestei zile este surprins un moment în care Mântuitorul îi învăța pe ucenici despre prorociile vechi referitoare la Fiul Omului, adică la Sine Însuși. Aceștia, chiar dacă auziseră de multe ori aceste prorocii, totuși nu le-au înțeles întru totul nici chiar când le-au fost explicate, ci mai târziu, prin puterea Duhului Sfânt primită în ziua Cincizecimii. 

Înainte-vestirea pătimirii Domnului nu își avea rostul să se facă public, în auzul tuturor oamenilor. Pe de o parte, pentru că prea puțini ar fi înțeles bine mesajul, din moment ce nici măcar ucenicii nu erau cu totul întăriți duhovnicește să-l înțeleagă, iar pe de altă parte, pentru că unii ar fi putut cădea în deznădejde. Cine din mulțimea entuziastă ar fi acceptat învățătura că Mesia, Fiul lui David, Care va să vină, va fi desconsiderat, batjocorit și va pătimi până la moarte pe cruce? Ce împărat poate să fie acela care se umilește și se supune tuturor judecăților nedrepte? De aceea, în vestirea celor viitoare despre Sine, Domnul îi implica doar pe ucenici. Foarte concret, spunea că va veni vremea când El va fi dat păgânilor, va fi batjocorit, ocărât și scuipat, biciuit și apoi ucis. Lucrurile s-au întâmplat întocmai. Iudeii nu aveau voie prin lege să omoare pe nimeni, de aceea autoritățile templului L-au predat pe Domnul păgânilor, adică romanilor, iar aceștia L-au supus la torturile prorocite. 

Moartea Domnului pe cruce a fost precedată de biciuirea în pretoriu, reședința administrativă a romanilor, după cum se știe din Evanghelii. Dar de fiecare dată când Hristos Își vestește pătimirile și o face de mai multe ori, nu separă aceste momente de chin și durere de Învierea Sa din morți. Și iconografia ortodoxă ține cont de acest lucru. De aceea, de exemplu, în reprezentarea Domnului Hristos răstignit pe cruce, Acesta nu apare ca mutilat, plin de răni și desfigurat, cum de bună seamă că era. Multe imagini din filmele moderne despre viața Domnului precum binecunoscuta peliculă „Patimile lui Hristos” a lui Mel Gibson, se apropie probabil de ceea ce s-a întâmplat. Dar aceasta nu înseamnă pentru noi, creștinii, că iconografia ortodoxă fardează realitatea. Icoana nu e pura realitate istorică, ci exprimă o realitate duhovnicească. Hristos răstignit, așa cum apare în pictura bizantină, este nu atât Cel chinuit pentru noi, ci mai ales Domnul Care ne îmbrățișează cu brațele Sale deschise și nu contorsionat ca în tablourile religioase de după epoca Renașterii.

Revenind la cuvintele Evangheliei zilei, povestitorul afirmă că ucenicii nu au înțeles nimic din cele spuse lor de Domnul, căci „cuvântul acesta era ascuns pentru ei”. De ce anume să fi fost ascuns? Cel mai probabil pentru că, în nedeplinătatea credinței lor, discipolii s-ar fi descurajat și L-ar fi părăsit pe Iisus. Cine să urmeze un învățător care va fi umilit și ucis? Ce fel de învățătură bună poate să fie aceea care duce la moarte? Întocmai s-a și întâmplat, că la momentul pătimirii Domnului toți Apostolii L-au părăsit, mai puțin Evanghelistul Ioan și, până la un punct, Petru. Dar aflând de Învierea Domnului și mai târziu venind peste ei Duhul Sfânt, aceștia au căpătat putere și au înțeles că învățătura dumnezeiască transcende durerea, nedreptatea, prigoana și chiar moartea.

Pentru noi, cei de azi, înțelegerea mesajului lui Hristos are aceleași etape. Tinerii învățăcei nu pot pătrunde toate adâncimile Evangheliei dintr-o dată, de aceea în primul rând în orele cateheză, unde se explică învățătura de credință, se pornește de la învățături simple: cele zece porunci, cele nouă fericiri și explicarea rugăciunii „Tatăl Nostru”. Apoi, se învață toate cele propovăduite în Predica de pe Munte: postirea în taină, valorizarea comorii nevăzute a virtuților, împăcarea cu aproapele, dragostea față de aproapele și apoi dragostea față de vrăjmași. Cu timpul, punând în practică învățătura Evangheliei, înțelegem mai ușor cum ea nu este doar un cod de legi emis ca să fie respectat în literă. Inima ne este pătrunsă de gândul că Evanghelia ne pune pe o cale, ne pregătește să urmăm pe Hristos în fiecare moment al vieții, atât în bucurii, cât și necazuri, dureri, chiar și în chinurile cele mai mari și în moarte, îngăduite după rânduiala lui Dumnezeu.