Evenimente de excepție în cea de-a doua zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Evenimente de excepție în cea de-a doua zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași a continuat ieri dimineață cu o expoziție de manuscrise psaltice și lansarea cărții „Canonul-una dintre cele mai importante forme ale imnografiei bizantine”, scrisă de monahia Timoteia Țerea. În continuare, prof. univ. dr. Gregorios Stathis a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Ziua s-a încheiat cu un Concert extraordinar de muzică bizantină susținut de Ansamblul „Cappella Romana” din Statele Unite și corul Mănăstirii Hamatoura din Kousba, Liban.

Biblioteca Central Universitară (BCU) din Iași a găzduit ieri o expoziție de manuscrise psaltice vechi, urmată de lansarea cărții „Canonul - una dintre cele mai importante forme ale imnografiei bizantine”, scrisă de monahia Timoteia Țerea. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași-IBMF.

Prezentara expoziției de manuscrise a fost făcută de prof. univ. dr. Bogdan - Petru Maleon, director General BCU Iași. Monahia Timoteia Țerea a prezentat apoi câteva aspecte referitoare la lucrarea „Canonul - una dintre cele mai importante forme ale imnografiei bizantine”: „Această lucrare a pornit de la o cercetare pentru școală și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ajuns să folosească și altora. Eu personal m-am folosit foarte mult de studierea acestui subiect al canonului, care este din ce în ce mai văduvit. Inițial canoanele au fost cântate, ulterior au fost citite, iar astăzi putem număra mănăstirile în care se mai citesc canoanele”.

Decernarea titlului „Doctor Honoris Causa” profesorului Gregorios Stathis

Un alt eveniment de excepție din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină a avut loc la Casa „Balș” a Filarmonicii din Iași. Prof. univ. dr. Gregorios Stathis a primit titlul „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași. Prof. univ. dr. Atena-Elena Simionescu, rectorul Universității, a prezentat motivele pentru care s-a decis acordarea acestui titlu profesorului Gregorios Stathis, după care conf. univ. dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic și prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, prorector al Universității Naționale de Muzică din București, au prezentat câte un elogiu (laudatio) pentru personalitatea profesorului Gregorios Stathis, în care au evocat viața și opera de-o viață a marelui bizantinolog grec prezent zilele acestea la Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași.

Evenimentul s-a încheiat prin cuvântul de mulțumire a profesorului Gregorios Stathis, și printr-o expunere cu titlul: „Cele opt-nouă pietre de hotar în Arta noastră psaltică, pe care trebuie să le cunoaștem în Răsărit și în Apus”.

Grigorios Th. Stathis este membru al Comunităţii Greceşti de Studii Bizantine, al Societăţii de Studii Bizantine şi Postbizantine, al Clubului „Prietenii Muntelui Athos”, al Fundaţiei „Antiquae Europae Orientalis” din Varşovia, al Comitetului redacţional „Corpus Scriptorum de Re Musica” (Viena) şi fondatorul organizaţiei non-profit „Anatolis to Periichima”. A primit numeroase distincții din partea Bisericii Greciei, Academiei din Atena, Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Patriarhiei Ierusalimului, Patriarhiei Moscovei,  conducerii Sfântului Munte Athos, Sfintei Mănăstiri din insula Patmos,  mănăstirilor din complexul monahal Meteora. Publicaţiile sale sub formă de cărţi, studii, prezentări în cadrul conferinţelor internaţionale, articole în reviste şi jurnale sunt, până în prezent, în număr de peste 700.

Concert extraordinar susținut de Ansamblul „Cappella Romana” din și corul Mănăstirii Hamatoura din Kousba

Ziua de ieri s-a încheiat cu un Concert extraordinar de muzică bizantină susținut în Sala Mare a Teatrului Național din Iași de Ansamblul „Cappella Romana” din Statele Unite și corul Mănăstirii Hamatoura din Kousba, Liban. Concertul a propus o incursiune în lumea cântecului bizantin vechi, corurile invitate fiind renumite pentru activitatea intensă de cercetare, interpretare și promovare a acestui gen muzical.

Evenimentul, ce a avut-o ca prezentatoare pe Anca Sîrbu, s-a bucurat de un public numeros, sala fiind arhiplină. Printre spectatori s-a numărat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ansamblul „Cappella Romana” a fost fondat în 1991. Numele ansamblului face referire la conceptul medieval grec de „oikoumene” („spațiul locuit”), care era folosit pentru a desemna Roma și Europa Vestică, dar și Imperiul Bizantin al Constantinopolului („Noua Romă”) și comunitatea slavă. Ansamblul întreprinde turnee regulate în Europa și America de Nord, fiind găzduit de locații sau evenimente culturale precum Metropolitan Museum of Art, Trinity Wall Street and Music Before 1800 din New York, J. Paul Getty Centre din Los Angeles, St. Paul’s Cathedral din Londra, Pontificio Instituto Orientale din Roma, Sacred Music Festival of Patmos, University of Oxford, Princeton University și Yale University. „Cappella Romana” a lansat peste 20 de CD-uri, toate primind numeroase critici elogioase. Prof. dr. Alexander Lingas, dirijorul și fondatorul Ansamblului „Cappella Romana”, este conferențiar la City University of London și membru asociat al University of Oxford’s European Humanities Research Centre.  Printre meritele obținute se regăsesc bursele Fulbright și Onassis pentru studii muzicale, British Academy’s Thank-Offering to Britain Fellowship (studii de cercetare sprijinite de Fundația Stavros Niarchos și distincția „Sfântul Roman Melodul” din partea National Forum for Greek Orthodox Church Musicians (SUA). Repertoriul Ansamblului „Cappella Romana” va conține cântece bizantine din vechea rânduială a catedralei Sfânta Sofia, fiind preluat din colecții îngrijite de prof. dr. Lingas, specialist în domeniul muzicii bizantine, dr. Ioannis Arvanitis și dr. Spyridon Antonopoulos.

Corul Mănăstirii Hamatoura (Kousba, Liban) a adus publicului ieșean, pe unda cântului bizantin și prezență, măreția locului din care provine. Așezământul este situat într-un loc izolat, în apropierea satului Kousba din ținutul al-Kura În limba siriană, „hamatoura” înseamnă „fântâna muntelui” sau „muntele credinței”. Manuscrisele, dintre care cel mai vechi datează din secolul al X-lea, atestă istoria îndelungată a mănăstirii. De-a lungul timpului, așezământul a supraviețuit atacurilor venite din partea mamelucilor, otomanilor. În acest ținut izolat, generații de călugări creștini și sihaștri au trăit în singurătate, cugetare și rugăciune.În prezent, în această mănăstire 18 călugări duc o viață de obște în rugăciune și post. Călugării de aici publică și traduc cărți duhovnicești, realizează icoane și înregistrează cântări bisericești.

Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, eveniment organizat de  Sectorul învăţământ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, este menit să promoveze tradiţiile originare ale cântului bizantin, dar şi să informeze publicul despre legătura care există între muzica bisericească şi muzica bizantină de factură laică, aşa-numita muzică din „tinda Bisericii“.