Vestea despre aflarea cinstitelor moaşte ale Sfântului Dimitrie Basarabov s-a răspândit curând atât în localităţile din sudul Dunării, cât şi în cele din nordul ei. Numeroşi credincioşi de pe ambele sale maluri se îndreptau spre satul Basarab pentru a se închina cinstitelor moaşte şi a cere marelui sfânt ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc.

Se împlineau astfel cuvintele Sfântului Apostol Pavel care scria corintenilor că „Dumnezeu a ales pe cei nebăgaţi în seamă ai lumii acesteia ca să biruiască pe cei tari, a ales pe cei de jos ca să ruşineze pe cei trufaşi” (I Corinteni l, 27-28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit păstor şi apoi pusnic, neluat în seamă de nimeni, ca el să fie cunoscut apoi de toţi şi să-i ceară ajutor şi ocrotire în nevoi.

S-a învrednicit şi el de aceeaşi cinstire ca şi păstorul Amos care a ajuns prooroc, ca şi David care din păstor a ajuns rege în Israel, ca şi păstorii din jurul Betleemului care au aflat de naşterea dumnezeiescului Prunc şi au venit să I se închine.

Tradiţia spune că unul din domnii Ţării Româneşti a ridicat în satul Basarab o biserică nouă, în care au fost aşezate moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credincioşii care se îndreptau mereu spre satul în care văzuse lumina zilei.

(Preot Prof. Mircea Păcurariu, Sfinţi Daco-Români şi Români, Editura Trinitas, Iaşi, 1994, p. 108)