Cel care are multă credinţă şi evlavie adevărată se hrăneşte din ceva înalt, duhovnicesc, care nu se poate descrie. Există  însă unii care au o evlavie seacă, exterioară. Unii ca aceştia spun sec: ,,Acum, deoarece am intrat în biserică, trebuie să stau cu atenţie, nu trebuie să mă mişc, trebuie să-mi plec capul, trebuie să-mi fac cruce astfel!”. Unii se poate să se clatine în privinţa credinţei şi totuşi stau în picioare pe toată durata privegherii.

- Părinte, sunt neliniştiti de ceva, caută ceva şi de aceea fac aceasta?

- Au ceva înlăuntrul lor. Sunt bune acestea, dar să le simtă cineva îmlăuntrul său, să nu se facă numai la exterior. Una este să-ţi scoţi pălăria atunci cînd intri în biserică, din evlavie, şi altceva s-o scoţi deoarece vrei să-ţi răcoreşti capul. Evlavia se vede din felul cum ne împărtăşim, din felul cum luăm anaforă etc.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, 2003, p. 147)