Canonul Praznicului Arătării Domnului (6 Ianuarie), alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin, ne spune că diavolul a adus moartea în zidire, dar Hristos l-a biruit:

„Cel ce a sădit întâi moartea făpturii, închipuindu-se în firea fiarei celei rău făcătoare, se întunecă prin trupească venire; că este lovit de Stăpânul, Cel ce s-a arătat ca un luceafăr, ca să îi sfărâme capul cel vrăjmaş.”

Iată, dar, pe scurt, teologia începutului tuturor lucrurilor, Raiul, întâiul Adam, căderea lui şi starea la care trebuie să încercăm a ne întoarce prin al Doilea Adam, Care este Hristos.

Dacă interpretezi toate aceste întâmplări din istoria timpurie a omenirii ca pe o simplă alegorie, ca pe o poveste frumoasă care spune cu totul altceva, te vei lipsi de adevărata înţelegere a Raiului. Mulţi teologi romano-catolici, de pildă, spun că ideea de Rai nu se potriveşte cu descoperirile antropologiei moderne; deci, trebuie să reinterpretăm totul pornind de la concluzia că omul a evoluat din animale inferioare. Păcatul strămoşesc, spun ei, trebuie să însemne că, de îndată ce omul a ajuns la o dezvoltare îndestulătoare spre a deveni conştient de sine, şi deci de a se face om, această „conştientizare” a fost ca un fel de cădere. Raiul nu-şi află loc potrivit în această schemă, fiindcă în Rai omul a fost o făptură îndumnezeită.

Este foarte important să vedem cele două concepţii cu totul potrivnice. Prima concepţie arată că omul a fost făcut direct de Dumnezeu, cu o înţelepciune supraomenească, cu acea fire dintru început din care am căzut şi la care suntem chemaţi să ne întoarcem. Cealaltă părere susţine că omul provine din făpturile inferioare. Negreşit, a doua concepţie duce la o filosofie a relativismului moral, căci, dacă am fost cândva un alt fel de făpturi, nişte creaturi de felul maimuţelor, atunci urmează să ajungem altceva - ne îndreptăm către Supraom. (Cei mai mulţi evoluţionişti spun, nu de puţine ori, că omenirea în ansamblul ei va deveni Supraom.) Părerea aceasta duce şi la idei religioase de tipul celor profesate de Teilhard de Chardin, care spune că întreaga lume evoluează spre o stare mai înaltă, că lumea însăşi este asemeni pâinii ce se preface întru cealaltă lume, ca apoi totul să devină Hristos. Desigur, aceasta seamănă cu panteismul, o groaznică erezie - exact lucrul de care are nevoie Antihrist spre a veni să împărătească. Oamenii se vor socoti zei, având, de fapt, o filosofie animalică.

Dacă ne ţinem de părerea Sfinţilor Părinţi, vedem că Hristos a murit cu adevărat pe Cruce. Este un eveniment real, fizic, nu o imagine sau o alegorie; totodată, ea are urmări duhovniceşti, ducând la schimbarea condiţiei omului. Ea ne dă mântuire: nu o mântuire în sens figurat, ci mântuirea reală. Tot aşa, şi Adam a gustat dintr-un pom, şi astfel a pierdut Raiul. Şi acesta a fost un eveniment real, cu urmări duhovniceşti, schimbând condiţia omenească.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 139-140)