Chiar dacă n-ar exista iadul, mică durere este ca cineva să piardă Raiul? Mică pedeapsă este să nu moștenească împărăția veșnică a lui Dumnezeu, să fie lipsit de acea slavă negrăită, să rămână afară de la acea sărbătoare cerească, să piardă acele bunătăți nespuse?

Știu că mulți se gândesc la iad cu spaimă și groază. Eu însă consider că lipsirea de la slava raiului este mult mai amară decât iadul. N-are importanță că starea de acolo nu poate fi exprimată în cuvinte. Nu cunoaștem, de altfel, ce fericire dăruiesc acele bunătăți, încât să înțelegem și ce tristețe provoacă lipsa lor. Apostolul Pavel, însă, care s-a învrednicit să cunoască acestea, ne încredințează că cea mai mare nenorocire pentru un om este căderea lui din slava lui Hristos.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 54)