Mânecuţele (singular mânecuţă) sunt veşminte liturgice de forma unor manșete, de obicei din material textil decorat cu motive liturgice. Acestea sunt legate peste mânecile stiharului cu șnururi pe  încheieturile mâinile slijitorilor, episcop, preot sau diacon, concomitent cu rostirea în taină a unor rugăciuni specifice.

Neavând un corespondent între veșmintele slujitorului din Vechiul Testament, mânecuțele au fost introduse destul de târziu în cultul creștin, mai mult din motive de ordin practic, pentru a nu-i stânjeni pe slujitori în îndeplinirea acțiunilor rituale în timpul Sfintei Liturghii.

În legătură cu originea lor, cei mai multi specialiști înclină să creadă că ele au evoluat din garniturile sau benzile de broderie cu care erau împodobite mânecile stiharului, în special al arhiereilor.

 Cea dintâi mențiune despre existența și folosirea mânecuțelor în forma și denumirea de azi o avem din anul 1054, în scrisoarea patriarhului Petru al Antiohiei către patriarhul Mihail Cerularie al Constantinopolului, în care se precizeaza că dreptul de a purta mânecuțe le revine numai arhiereilor, iar preoților și egumenilor nu le este îngaduit să le poarte.

Abia dupa anul 1400 s-a permis să fie folosite și de preoți, iar începand din sec. al XVI-lea și de diaconi.

Cât privește semnificația simbolică, mânecuțele înseamna puterea lui Dumnezeu care întărește pe cei ce săvarșesc cele sfinte, așa cum reiese din rugaciunea ce se rostește la îmbrăcarea cu mânecuța dreaptă: „Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă a sfărâmat pe vrajmași și cu mulțimea slavei Tale ai zdrobit pe cei potrivnici”. La fel, la îmbrăcarea cu mânecuța stângă se rostește rugăciunea: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit; înţelepţeşte-mă şi mă voi învăţa poruncile Tale”.

Unii tâlcuitori ai cultului spun că mânecuțele ne amintesc de legăturile cu care au fost legate preacuratele mâini ale Domnului nostru Iisus Hristos în timpul sfintelor Sale patimi cand a fost purtat în procesiune de la Ana la Caiafa și la curtea judecatorului Pilat, iar „șnururile (cu care se strâng ele la mâneci) simbolizează sangele care a curs din coasta lui Hristos de pe Cruce”.[1]

Perechea de mânecuțe pe care o prezentăm în acest articol face parte din colecția de obiecte de patrimoniu a Catedralei Mitropolitane din Iași. Parte din acestea sunt expuse în sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan Iași, aflată sub Fântâna lui Mihail de Hodocin, între Catedrala Mitropolitană și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Mânecuțele au formă trapezoidală, înălțimea de 17,5 cm și sunt realizate din ţesătură de mătase de culoare bleu, cu broderie în relief, cu fire metalice aurii și argintii și fire de mătase policromă, decorate cu  paiete aurii și perle foarte mici.

Cele două mânecuţe compun scena Bunei Vestiri, tipică pentru iconografia acestei categorii de broderii liturgice. Pe una dintre acestea este reprezentată Maica Domnului, iar pe cealaltă Arhanghelul Gavriil, ambii flancați de motive vegetale.

Născătoarea de Dumnezeu este reprezentată șezând, îndreptată către Arhanghelul Gavriil, având mâinile ridicate ca pentru rugăciune și privirea mirată. Acesta, la râdul său, este îndreptat spre Sfânta Fecioară, ținând capul ușor plecat și mâna stângă la piept, în semn de închinăciune, iar în cealaltă mână are un crin uriaș.

Perle foarte mici împodobesc aurelola și veșmântul Maicii Domnului la gât, la brâu, pe cap şi la mâna stângă. Arhanghelul Gavriil este decorat cu perle pe aureolă pe cap, la brâu și, de asemenea, la mâna stângă. Același fel de perle se observă și pe decorul vegetal, care înconjoară personajele. Aripile Arhanghelului sunt realizate din paiete aurii, acestea regăsindu-se și pe bordura florală a mânecuțelor. Figurile și mâinile personajelor sunt minuțios brodate cu fir de mătase colorată.

Ambele mânecuțe au în dreptul aureolelor inscripțiile denominative în limba română cu caractere chirilice.

Culorile predominante sunt auriul și argintiul, apoi culoarea roșie și cea albastră la veșmintele personajelor, și culoarea verde la decorul vegetal. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie - slava şi domnia, iar cea albastră - cerurile. Ceea ce înseamnă: „înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ”.[2]

Inelele metalice laterale de prindere, în număr de 10, sunt originale iar dublura şi velcroul au fost montate în atelierul de restaurare.

Măiestria realizării acestora ne amintește atât de parfumul tihnei de altă dată, cât și de bucuria de a lucra spre slava lui Dumnezeu!