Cine este, de fapt, Pintilie Călătorul?
Spre finalul lunii iulie, în ziua de 27, calendarul popular ne amintește de un personaj numit Pintelei sau Pintilie Călătorul care, deşi nu are nicio însemnătate din punct de vedere religios, a fost integrat în memoria colectivă și a rezistat, astfel, până în zilele noastre.
În legătură cu numele lui Pintilie Călătorul, există credința că, din această zi „se călătorește vara”, o călătorie semnalată de plecarea păsărilor migratoare în țările calde, sau de îngălbenirea ușoară a frunzelor, în special a celor de tei.
În realitate, însă, Pintilie Călătorul este o preudo-sărbătoare, ca și Foca sau Ilie-Pălie. Tradiția populară a creat această divinitate mitică, pornind de la numele Sfantului Mucenic Pantelimon, prăznuit pe 27 iulie de Biserica Ortodoxă. Mai demult, această zi era ținută de cei care călătoreau des, de cojocari și de cei care începeau să recolteze pepenii. De asemenea, se spunea că orbii şi şchiopii trebuie să-l cinstească pe Pintilie, pentru a le uşura suferinţa, ceea ce ne confirmă faptul că el nu este altcineva decât Sfântul Pantelimon, numit de Biserică „doctor fără de arginți” și fiind considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor.
Cine a fost Sfântul Pantelimon?
Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, care era creștină. Părinții săi i-au dat numele de Pantoleon, care în traducere înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”. Încredințat spre educație lui Eufrosin, medic de renume, el ajunge după doar puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale, astfel încât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat, ca medic particular.
Sinaxarul ne spune că, în vremea aceea, trăia în Nicomidia un preot bătrân, Ermolae, care, de frica păgânilor, se ascundea cu puţini creştini într-o casă. Trecând zilnic prin fața acestei case, Pantoleon a fost invitat înăuntru de către Ermolae, care l-a întrebat: „Copilul meu, care este domeniul pe care îl studiezi?”. Tânărul i-a răspuns:
„Medicina, onorabile bătrân, aşa cum este predată de Asklepios, Hippocrates, Galen şi alţi învăţaţi ai acestei ştiinţe. Aceasta este profesia pe care tatăl meu, Eustorgios, a preferat-o pentru mine în defavoarea tuturor celorlalte. Mai mult, profesorul meu Eufrosin m-a încurajat să urmez aceste studii, crezând că voi excela ca şi un doctor care va trata orice fel de boală”.
Atunci, Ermolae i-a spus că adevăratul Doctor este unul singur – Mântuitorul Iisus Hristos:
„Dacă tu vei crede în El cu toată inima ta, El va vindeca orice boală fără aplicarea nici unei plante medicinale. Prin harul Lui, El curăţă leproşii, mântuieşte pe cei posedaţi de demoni, opreşte hemoragiile şi vindecă şi alte boli implacabile şi incurabile. Într-adevăr, ar fi mai uşor să numeri nisipul din mări şi stelele de pe cer decât să măsori minunile lui Hristos”.
Pantoleon pleacă, dar ține toate aceste lucruri în inima sa. Găsind într-o zi pe drum un copil omorât de o năpârcă, Sfântul îl învie, rugându-se Domnului. Primind, apoi, Botezul, continuă să facă minuni, vindecând un orb și alți oameni bolnavi, fără a le cere bani.
Din cauză că era căutat de mulți bolnavi, și fiincă tocmai îngrijise un creștin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ceilalți medici din Nicomidia au profitat de ocazie și l-au denunțat pe Pantoleon la împărat, care poruncește ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, după care decide să-i fie tăiat capul. Când a fost decapitat, nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat s-a umplut tot de roade.
În momentul în care și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, din cer s-au auzit următoarele cuvinte:
„Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon (adică preamilostiv)”.
Capul Sfântului Pantelimon se păstrează la Mănăstirea Rusikon (a rușilor) din Sfântul Munte Athos, iar fragmente din sfintele sale moaște sunt prezente în Catedrala din Constanța, Catedrala Episcopală din Galați, Catedrala Mitropolitană din Iași și în multe alte biserici din țara noastră.
Din anul 303, anul morții sale, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitor al medicilor, multe spitale și așezăminte de îngrijire a celor în suferință purtând numele său.
Pănă astăzi, Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoți la slujba de Sfințire a Apei și la Taina Sfântului Maslu, alături de Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și de ceilalți sfinți doctori fără de arginți și făcători de minuni.
Sfânta Lucia, fecioara ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro