Născut în Nicomidia din mamă creștină și tată păgân, Sfântul Pantelimon a învățat de mic tainele medicinii, fiind încredințat spre educație lui Eufrosin, un medic de renume. Trecând zilnic prin fața casei în care era ascuns Sfântul Ermolae, a fost invitat de acesta și învățat că singurul Tămăduitor este Dumnezeu. Găsind într-o zi pe drum un copil omorât de o năpârcă, Sfântul Pantelimon l-a înviat, rugându-se Domnului. Primind Sfântul Botez, ținea în taină faptul că inima i-a fost aprinsă de iubirea lui Dumnezeu, dar continua să facă minuni, vindecând un orb și alți oameni bolnavi, fără a le cere bani, și convertindu-i la dreapta credință.

Invidioși, ceilalți medici din cetate l-au pârât împăratului păgân Maximian, iar Sfântul Pantelimon a cerut să fie pus la încercare, pentru a arăta că rugăciunea lui dă roade, și nu închinarea la zei, vindecând un paralitic. Neînduplecat, împăratul l-a condamnat la tortură, trupul Sfântului fiind sfâșiat cu gheare de fier și ars cu făclii, apoi a fost aruncat în plumb și în mare și fiarelor, dar din toate Domnul îl scotea nevătămat. Și fiind ucis mai întâi Sfântul Ermolae, pentru că îl învățase pe Sfântul Pantelimon dreapta credință, iar chinuitorii se pregăteau să îl decapiteze pe Sfântul Pantelimon, sabia s-a topit precum ceara.

După ce s-a rugat și s-a auzit glas din Cer, sfântul a întins grumazul, iar din capul căzut a curs lapte. Soldații, în loc să îi ardă trupul, cum primiseră ordin, l-au îngropat pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul, spre bucuria celor care capătă tămăduire, rugându-se la sfintele moaște. Împrăștiate în toată lumea, părticele din sfintele moaște au ajuns și la Catedrala Mitropolitană din Iași, Catedrala Episcopală din Galați și în mai multe biserici din București.