Exponatul lunii mai 2022: Sfântă Evanghelie din anul 1821
Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, care reprezintă exponatul lunii mai 2022 și subiectul acestui articol, este expusă spre vizualizare în sala Ekklesia a Muzeului Mitropolitan din Iași.
În Noul Testament cuvântul „Evanghelie” se întrebuințeaza cu sensul de „veste bună” privitor la o persoana sau un lucru. „Evanghelia împarăției” (Matei 4, 23), „Evanghelia lui Iisus” (Marcu 1, 1) înseamnă vestea bună despre Iisus sau despre Împărația Cerurilor. Cu timpul, Evanghelia a luat un sens mai larg, însemnând învățăturile Mântuitorului predicate de Apostoli (Matei 26, 13), sau învățătura Domnul nostru Iisus Hristos adusă lumii, socotită ca o veste bună (Efeseni 1, 13). Mai târziu, „vestea bună” despre Mântuitorul și învățătura Sa, adică Evanghelia, predicată oral, s-a fixat în scris. Denumirea de „evanghelie” a trecut astfel la scrierea însăși.
Sfântul Clement Romanul și Sfântul Iustin Martirul vorbesc clar despre „memorii” scrise de Apostoli. Deci, din secolul al II-lea, înțelesul de „Evanghelie” se dă scrierilor care conțin viața și învățăturile Mântuitorului. Acest înțeles a rămas valabil până astăzi[1].
Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, care reprezintă exponatul lunii mai și subiectul acestui articol, este expusă spre vizualizare în sala Ekklesia a Muzeului Mitropolitan din Iași.
Aceasta a fost tipărită, după cum se observă în fila de titlu, în „zilele binecredinciosului și de Hr iubitorilui Domnului nostru Mihail Grigoriu Șuțul Voevod, cu blagoslovenia Preasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit a toată Moldavia Kirio Kirio Veniamin, întru al noulea an al Arhipăstoriei Sale, după a doua chemare și suire la scaunul sfintei Mitropolii. Prin osârdia Preacuviosului Arhimandrit și stareț al sfintelor monastiri Neamțului și Secului Kir Ilarie, în tipografia Sfintei Monasteri Neamțul, în anul de la zidirea lumii 7329, iară de la Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, 1821”.
Sfânta Evanghelie a fost realizată pe hârtie manuală, cu cerneală tipografică neagră și roșie. Textul este încadrat în chenar bogat ornamentat cu decor vegetal stilizat și cu reprezentări iconografice, scene și personaje religioase: Sfânta Treime în medalion, doi îngeri cu filacterii, flancați de Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și cei 12 Sfinți Apostoli încadrați, fiecare, în medalioane ovale.
Coperta anterioară conține o ferecătură din argint, realizată din cinci componente montate pe scoarțe din lemn, îmbrăcate în catifea grena, după cum urmează: central, într-un medalion oval (12,5x9,5cm), în ronde-bose, este reprezentată Învierea lui Iisus, nou testamentară; în cele patru colțuri se observă medalioane ovale, în ronde-bose (9x6,5cm), înfățișând pe sfinții evangheliști, cu simbolurile lor.
Fiecare imagine este înconjurată de bogate vrejuri de viță de vie, dublate interior și exterior de ciorchini de struguri, ramuri și frunze, punând în evidență o realizare artistică deosebită.
Coperta posterioară prezintă nouă componente din argint, montate, de asemenea, pe scoarța de lemn, acoperită de catifea grena: central o cruce (21,7x15cm) cu extremitățile treflate, gravate linear, cu inscripția de danie a mitropolitului Veniamin Costache, în limba română, cu caractere chirilice; este adăugat, redat în ronde-bose, Iisus Răstignit, cu piroane în mâini și în ambele picioare.
În colțuri, montate printr-o panglică festonată, perimetrală, sunt prinse patru sfere cu rol de sprijin. Acestea sunt încadrate de acolade dublate, la bază, de două frunze, iar central de către un medalion oval. Marginal sunt două rame suprapuse, una din platbandă lată și una îngustă, suprapusă, prinsă în nituri.
Cotorul, realizat din argint plin, conține șapte compartimentări, patru cu flori cu opt petale și trei cu florea de colț. Încuietorile din alamă reprezintă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în relief.
Vă invităm să vizitați Muzeul Mitropolitan pentru a vedea această carte de cult, „Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie”, dăruită de primul ctitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, dar și pentru a descoperi celelalte exponate păstrate de veacuri de Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Sfântul Petru Movilă ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro