Exponatul lunii septembrie 2022: Cruce pentru Sfânta Masă
Exponatul lunii septembrie 2022 este o Sfântă Cruce care provine de la Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Războieni, județul Neamț. În prezent, ea se află în custodia muzeului nostru, fiind expusă în Sala Ekklesia. Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la bătălia de la Valea Albă (1476), pentru a fi pomeniți oștenii moldoveni căzuți în acea luptă.
Crucea este realizată din lemn sculptat în ajur, pe ambele fețe. Lemnul Sfintei Cruci este îmbrăcat într-o bandă continuă, lisă, care are pe ambele fețe o răsfrângere de 0,3 cm care formează rama crucii. În partea superioară a brațului vertical se află o mitră aurie. Ea este acoperită parțial de patru frunze, apoi se continuă cu un glob, urmat de unul mai mic. Cele două extremități ale brațelor orizontale se termină cu același tip de decorațiuni vegetale. Ele sunt formate din câte patru frunze, din care ies opt petale de flori suprapuse și câte un pistil amplu, ca o ghindă. La toate colțurile, formate din îmbinările brațelor, dar și la mijlocul stipesului, sunt adăugate tubulețe decorative cu ax la mijloc, având pe fiecare față a obiectului câte paisprezece bobițe metalice. În partea inferioară a crucii tubulețele au rol de balamale.
La îmbinările axului vertical cu cel orizontal sunt așezate câte cinci raze aurii, ce repetă același model: trei raze ondulate și două drepte.
Crucea este sprijinită pe un picior compus dintr-un balustru așezat pe o bază octogonală. Brațul inferior al crucii se continuă cu un bulb paralelipipedic, după o reducție a piciorului propriu-zis, cu volumul în descreștere și cu secțiune pătrată. În prelungirea lui, are o bază tronconică care se accentuează și formează o zonă proeminentă. Cele trei trepte formate sunt folosite pentru inscripția de danie. Pe banda inferioară a bazei se află incizată pe trei rânduri inscripția în limba română cu alfabet chirilic: „C(tit)orii: Evtimia, Teodor, Rucsanda – s-au afierosit această s(fântă) cruce la biserica S(finții) V(oie)v(ozi) de la schitul Războieni - 1833.” Postamentul Sfintei Cruci se termină cu o bandă care este răsfrântă în exterior. Argintul este integral aurit.
Pe cele două fețe ale Sfintei Cruci sunt reprezentate următoarele scene iconografice: pe fața 1: Răstignirea Domnului, Învierea lui Lazăr, Punerea în mormânt, Încredințarea lui Toma, Pogorârea la iad, Intrarea în Ierusalim, iar pe fața 2 – Sfânta Treime, Buna Vestire, Nașterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Botezul Domnului, Intrarea în Biserica a Maicii Domnului.
Crucea are următoarele dimensiuni: înălțime: 26 cm, lungimea brațelor: 10,5 cm, diametrul bazei: 7x7 cm; greutatea: 319 g.
Vă invităm să vizitați Muzeul Mitropolitan pentru a vedea această Sfânta Cruce, care se remarcă prin frumusețea și atenta realizare a sculpturii, dar și pentru a descoperi alte obiecte păstrate în celelalte săli ale Muzeului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Sfântul Andrei – „Apostolul lupilor” și ocrotitorul românilor
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro