Făgăduinţele - Viața părintelui Haralambie Dionisiatul (16)
Într-o noapte îl vede în somn pe Sfântul Gheorghe spunându-i: - Ei, calul este al meu. De ce-l ţii? (Aceasta nu înseamnă că sfântul avea nevoie de cal, ci este o pildă care ne învaţă să fim credincioşi făgăduinţelor noastre fie că ele îi privesc pe sfinţi, fie pe oameni.)
Înainte de a continua, este bine să facem o mică paranteză pentru a vedea ce s-a întâmplat şi cu făgăduinţele prizonierilor. De cea a lui Haralambie ne vom ocupa mai pe larg. În ceea ce-l priveşte pe micul Damian, acesta a rămas credincios făgăduinţei lui atâta timp cât a trăit, ţinând candela din casă nestinsă.
Însă ce s-a întâmplat cu Vasile? Întorcându-se acasă, a fost nevoit, datorită sărăciei pricinuite de război, să alerge pretutindeni cu calul ca să câştige cele necesare pentru familie. Calul era maşina agricolă a acelei epoci. Spunea întru sine: „nu tăgăduiesc făgăduinţa. Dar o las pentru mai târziu, când nu voi mai avea atât de mare nevoie de cal.”
Au trecut cinci-şase luni. Da, dar „celălalt” nu a uitat făgăduinţa. Aşadar, într-o noapte îl vede în somn pe Sfântul Gheorghe spunându-i:
- Ei, calul este al meu. De ce-l ţii? (Aceasta nu înseamnă că sfântul avea nevoie de cal, ci este o pildă care ne învaţă să fim credincioşi făgăduinţelor noastre fie că ele îi privesc pe sfinţi, fie pe oameni.)
Atunci Vasile a răspuns înfricoşat:
- Ţi-l voi aduce, Sfinte Gheorghe, dar puţin mai târziu.
- Nu, a spus sfântul, din ziua când l-ai făgăduit nu îţi mai aparţine. Îl vreau, altfel o să fii pedepsit. În ziua următoare, dis-de-dimineaţă, Vasile a adus calul la biserica Sfântului Gheorghe.
- Pentru că m-ai izbăvit, sfinte al meu, ţi-l dăruiesc.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 38)
Icoana Maicii Domnului salvează de la jaf obștea Ieroschimonahului Onufrie Frunză
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro