Viața Starețul Haralambie Dionisiatul
Starețul Haralambie Dionisiatul a fost ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul și stareț al Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos între anii 1979-1992.
Starețul Haralambie (Galanopoulos) s-a născut în Rusia, în jurul anului 1910. La vârsta de 12 ani s-a stabilit împreună cu rudele sale în Grecia, în satul Arcadion de lângă Drama. În 1941, este salvat de la moarte de Sfântul Gheorghe şi se hotărăşte să-şi închine viaţa lui Dumnezeu.
În anul 1950, Haralambie îşi îndreaptă paşii spre Sfântul Munte Athos, unde este primit în obștea Cuviosului Iosif Isihastul, după numeroase încercări. Este tuns mai apoi în monahism, păstrându-i-se numele, iar mai apoi hirotonit diacon, şi mai târziu preot de către mitropolitul Ierotei de Militupolis.
În anul 1967, obştea se mută la chiliile sârbești de la Burazeri. În 1975 se mută la Xenofont pentru o perioadă de trei luni, după care revine la Burazeri. În 1979 a fost chemat să preia egumenia Mănăstirii Dionisiu, slujire pe care a ţinut-o până în 1992 când, din motive de sănătate, s-a retras de la conducere.
În decembrie 2000 este internat la Spitalul Militar din Tesalonic, iar în noaptea de 1 ianuarie 2001, sufletul său a plecat la Domnul.
Viața părintelui Sofian Boghiu
Viața Părintelui Dumitru Stăniloae
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro