Familia creştină – speranţa României
Pentru aceasta e necesară identificarea unui parcurs duhovnicesc, fundamental creşterii familiei ca organism viu, care menţine vie comunitatea şi care să poată răspunde ferm la întrebarea Mântuitorului: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne, Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc!”.
Familia creştină traversează o criză profundă, ca urmare a pierderii vocaţiei sale spirituale. Recuperarea vocaţiei familiei este o prioritate a lucrări misionare a Bisericii. O familie pentru a fi creştină, sublinia părintele Constantin Necula, „trebuie să rămână creştină”.[1] Aceasta o vom recunoaşte dacă „flagelul avortului, divorţului, desfrâului sau păcatele contra firii va înceta sau, cel puţin, îşi va diminua din prăpădul lui distrugător; dacă mamele tinere vor da naştere copiilor cu care le-a binecuvântat Dumnezeu; dacă rugăciunea va fi stăruitoare, săvârşirea Sfintei Liturghii mai deasă şi cu adânc duh de smerenie şi stare de prezenţă; dacă românul va înţelege că fără Dumnezeu nu poate realiza nimic frumos, adânc şi adevărat”.[2]
Soluţia propusă tot mai frecvent o reprezintă „cultura mariajului”, cuprinzând cinci direcţii:
- să se susţină căsătoria, nu doar printr-o atitudine neutră, ci fiind evidenţiate beneficiile sale spirituale şi sociale;
- să se respecte statutul social al mariajului;
- să se refacă legătura de căsătorie şi naşterea copiilor, care să fie socotiţi binecuvântare pentru o familie, nu piedică sau obstacol;
- să nu se descurajeze interdependenţa maritală;
- să se promoveze ideea de permanenţă a cuplului căsătorit şi să se încurajeze aspiraţia de întemeiere a unui cămin.
Referindu-se la valorile familiei creştine în contextul secularizării, Preafericitul Daniel, într-o comunicare intitulată sugestiv „Familia creştină, speranţa României”[3] sublinia că se impun măsuri de prevenire, mai degrabă, decât de ameliorare. Aceasta presupune misiunea comună pentru Şcoală şi Biserică, prin educaţie. Pentru aceasta e necesară identificarea unui parcurs duhovnicesc, fundamental creşterii familiei ca organism viu, care menţine vie comunitatea şi care să poată răspunde ferm la întrebarea Mântuitorului: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne, Tu toate le ştii, Tu ştii că Te iubesc!”. Ajută-mă să fac voia Ta!
(Pr. Dumitrache Ciprian)
[1] Pr. Constantin Necula, „Priorităţi catehumenale în pastoraţia familiei româneti. Tradiţii şi contextualizări”, în vol. Familia creştină, p. 59.
[2] Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, „Copiii – bucurie şi frumuseţe în familie”, în Scrisoare pastorală la sărbătoarea Naşterii Domnului, Iaşi, 2011.
[3] PF Daniel, „Familia creştină, speranţa României”, (Congresul Internaţional Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin) în Candela Moldovei, nr. 9/2001.
Sfântul Arsenie de la Prislop – apărătorul familiei şi al neamului românesc
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro