Analizează-te un pic:

• care îţi sunt valorile
• care sunt ideile în care crezi cu tărie
• care îţi sunt ticurile verbale cu valenţe negative.

Toate acestea le transmiţi copiilor tăi.

De exemplu, dacă pentru tine valoarea supremă o reprezintă banii – asta transmiţi copilului tău. Şi el va crede că banii sunt cel mai important lucru în viaţă. Căci „cu bani poţi cumpăra orice”, nu-i aşa?

Alt exemplu: Orice succes se obţine cu multă trudă, cu multă chinuială, cu efort şi, de fapt, a obţine un succes este ceva foarte greu. Şi copilul preia această filosofie, că trebuie să treci printr-un mare chin înainte de a ajunge la bucuria succesului. Ba mai mult, preia şi starea de spirit corespunzătoare – e greu, e greu, e greu... Numai că această teorie nu e tocmai adevărată, pentru că, în general, cei care ajung la un mare succes, într-un anumit domeniu, sunt cei care şi-au urmat marea pasiune a vieţii lor. Iar să munceşti serios pentru a-ţi urma o pasiune nu este deloc greu sau chinuitor, dimpotrivă, este o mare bucurie.

Un exemplu de tic verbal: „Stai cuminte [sau alt îndemn], că râde lumea de tine [sau râd copiii de tine]!”.  Repetându-i copilului mic acest lucru, că râde lumea de el, şi continuând să i-l spui şi când este ceva mai mare, reuşeşti să-i instalezi în suflet teama de lume şi să-l faci un mare timid. Îl blochezi. Va prefera să tacă, în loc să vorbească – pentru ca lumea să nu râdă de el; va prefera să piardă cine ştie ce oportunităţi în loc să acţioneze – de teamă să nu se facă de râs, să nu fie ridicol, de teama lui „râde lumea de tine”.

(Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, eu te omor. Ghidul bunelor maniere pentru părinţi,  Editura Coresi, București, 2010, pp. 111-113)