Cu copiii îngăduitori, situaţia este mult mai simplă. Ei nu au nevoie de o slugă credincioasă, ci de un prieten de joacă. De obicei, fără nicio pregătire prealabilă, au grijă cu plăcere de micuţi. Este important ca ei să nu mizeze să primească imediat prietenul mult aşteptat.

Explicaţi-le că bebeluşul va fi la început absolut neajutorat şi va trebui să se comporte cu el foarte precaut. În niciun caz să nu izolaţi copilul mai mare, fiindcă poate să se irite şi să se îndepărteze, chiar dacă e cel mai paşnic copil. Iar mai târziu vă veţi supăra pe indiferenţa sau chiar ostilitatea lui în relaţie cu fratele mai mic.

Îmi amintesc foarte bine când, la 6 ani, voiam să o legăn pe surioara mea de un anişor, iar adulţii mă alungau, temându-se că îmi va scăpa din braţe. S-a păstrat chiar şi poza în care eu privesc în obiectiv bosumflată că nu mi s-a permis să o legăn pe genunchi pe Irişca. Pe urmă, când ea a mai crescut, mă împingeau chiar spre tutelă, dar era dificil să modifici stereotipul deja format al relaţiilor.

Este de dorit să începeţi pregătirea psihologică a întâiului născut cu două luni înainte de naştere. Preşcolarii nu iubesc aşteptarea îndelungată care, în scurt timp, se preschimbă în iritare şi plictiseală. În plus, dacă se insistă exagerat pe tema viitoarei naşteri a bebeluşului, poate deveni gelos. Trebuie să acţionaţi cu tact, să urmăriţi reacţiile copilului, corectându-i la timp comportamentul.

Se subînţelege, copiii de 4-6 ani trebuie orientaţi spre rolul de ajutor al mamei. Dar nu exageraţi, fiindcă aceşti copii sunt încă mici şi este peste puterile lor să-i secondeze pe cei mari de dimineaţa până seara.

(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 236)