Cred că trebuie să vorbiţi cu preotul la care se va spovedi copilul şi să-l anunţaţi că aceasta va fi prima spovedanie pentru copil. Preotul trebuie întrebat cum trebuie să procedaţi în acest caz, căci pot exista diferenţe de la o parohie la alta. Este foarte important ca preotul să ştie că este prima spovedanie şi să vă programeze atunci când nu este foarte multă lume, ca să aibă suficient timp pentru copil.

În afară de aceasta, acum au apărut diferite cărţi despre spovedania copiilor. (...)

Dar, cel mai important pentru părinţi este să evite listele de păcate pe care, după părerea lor, ar trebui să le spună copilul. Părinţii trebuie să-i explice copilului că spovedania nu are nimic în comun cu darea de seamă faţă de ei sau faţă de directorul şcolii. Spovedania este doar ceea ce noi înşine conştientizăm ca rău şi păcătos în noi şi de care nu suntem bucuroşi, fiindu-ne ruşine să spunem că ar fi al nostru în faţa lui Dumnezeu.

Şi, sigur că după spovedanie nu trebuie să întrebăm copilul ce i-a spus preotului sau ce i-a răspuns acesta. Sau dacă nu a uitat să spună vreun păcat. În acest caz, părinţii trebuie să stea deoparte şi să înţeleagă că Spovedania, chiar şi cea a unui copil de şapte ani, este o Taină.

Orice imixtiune, acolo unde doar Dumnezeu trebuie să aibă acces, este păguboasă. De aceea, copiii nu trebuie să fie învăţaţi cum să se spovedească, ci că spovedania este necesară.

Aceasta se poate face prin exemplul propriu, prin puterea de a recunoaşte păcatele în faţa aproapelui, în faţa copilului, dacă suntem vinovaţi, sau prin atitudinea noastră faţă de spovedanie, când ne împăcăm cu toţi oamenii cu care avem vreo neînţelegere. Toate acestea, luate împreună, nu pot să nu-l conducă pe copil spre o atitudine evlavioasă faţă de această Taină.

(Preotul Maxim Kozlov, Familia - ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rogoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 219-220)