O caracteristică a familiei sănătoase şi fericite este disciplina calmă şi demnă.

O asemenea disciplină nu poate apărea dintr-o atmosferă de teroare din partea părinţilor, indiferent dacă cel de la care aceasta pleacă este tatăl sau mama. Un astfel de sistem al terorii, susţinut prin răcnete şi ameninţări, prin presiune morală sau pedepse fizice, îi produce copilului sănătos un sentiment de indignare, care se transformă cu uşurinţă în repulsie, ură şi dispreţ.

Copilul se simte înjosit şi nu poate să nu se indigneze; acest sistem revarsă asupra lui un şuvoi de jigniri, şi nu se poate ca el să nu li se opună. Aceste înjosiri şi jigniri el le poate „înghiţi”, cum se zice, şi le poate suferi în tăcere – dar în subconştientul său nu va scăpa niciodată de traumele acestea şi nu le va ierta părinţilor.

Acolo unde autoritatea familială este exercitată prin ameninţări şi teroare, se simte la fiecare pas o tensiune ostilă, se înstăpâneşte sistemul „minciunii de autoapărare” şi vicleniei; ambele generaţii rămân poate în starea de conlocuire spaţială, însă familia ca unitate vie, organică, ce se ţine prin puterea iubirii şi încrederii reciproce, este distrusă.

Copiii înjosiţi prin ameninţări, pedepse şi permanentă teroare se apără prin toate mijloacele şi se deprind treptat – uneori fără să bage nici ei de seamă – să simtă lăuntric că totul este permis. Şi dacă această atmosferă de „totul este permis” se statorniceşte în relaţiile lor cu părinţii, ce se poate aştepta de la ei în privinţa oamenilor străini?

Revolta împotriva părinţilor răstoarnă în inima omenească toate temeiurile normale ale vieţii comunitare - sentimentul rangului, ideea autorităţii recunoscute în mod liber, principiile loialităţii, fidelităţii, disciplinei, sentimentul datoriei şi al dreptăţii; şi teroarea familială reprezintă una dintre sursele principale ale demoralizării sociale şi ale climatului de revoluţie politică. Familia devine şcoală a permanentei revolte insaţiabile, şi manifestările acesteia pot deveni fatale în viaţa poporului şi a statului. (Ivan Ilin)

(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 41-42)