Cu părinţii care se plângeau în mod plictisitor pentru nedesăvârşirile sau micile abateri copilăreşti ale copiilor lor, părintele era aspru: „Să fiţi mulţumiţi şi să Îl slăviţi pe Dumnezeu că v-a dat astfel de copii, în genunchi şi cu lacrimi de recunoştinţă. Să nu vi se întâmple acelea pe care nu vi le imaginaţi, căci atunci să vedeţi!”

Dacă un părinte oarecare se plângea de copiii lui că sunt dificili şi irascibili, îi zicea: „Ştii vreun copil astăzi care să fie uşor de crescut şi supus? De ce vrei ca ai tăi să fie o excepţie?” Dacă tatăl respectiv insista cu plângerea, atunci se afla în fața unui canon amenințător şi cumințitor al părintelui: „Dacă mai continui să te plângi, îţi voi pune canon să faci 200 de metanii pe zi, pentru că plângerea aceasta ajunge deja la limitele nerecunoştinţei.”

Cu această ocazie să ne referim aici la felul cum îi întâmpina mătuşa Alexandra pe părinţii care aveau anumite plângeri neînsemnate: „Ce voiaţi adică? Să naşteţi îngeri? Copii aţi născut!” (Părintele Epifanie)

(G. Spiliotis, Părinții duhovnici și copiii. Educația tinerilor în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii noastre, traducere de Ilioniu Georgeta Mariana, Editura Egumenița, Galați, 2006, p. 36).