Împotrivirea adolescenţilor, coroborată cu ignoranţa şi cu particularităţile de caracter ale părinţilor, are drept consecinţă tulburarea, cu rezultatul că un individ se poate afla în două situaţii extreme: unii părinţi devin foarte autoritari faţă de adolescenţii care sunt „prost crescuţi şi le au pe toate, contrar situaţiei pe care am avut-o noi”, în timp ce alţi părinţi spun „da” la orice care-i va face plăcuţi în ochii copiilor şi-i va scoate din conul de umbră. Adică unii cred că copiii de astăzi îşi permit luxul să sufere, iar alţii îşi amintesc de propria lor stare apăsătoare din adolescenţă şi de aceea refuză să-i apese cu ceva pe copiii lor.

Cu siguranţă, adevărul se află la mijloc, între aceste două extreme. În general, adevărul despre lucrurile omeneşti este cu mult mai complex decât frazele pilduitoare pe care le putem emite în saloane, la întruniri şi în cafenele. Pentru a ne apropia de adevărul acesta este nevoie de un studiu şi de o cunoaştere sistematică, de o adâncire serioasă a experienţei, de progres şi de autocunoaştere. De obicei, nu-l putem înţelege pe altul mai bine decât ne putem înţelege pe noi înşine.

Dincolo de toate acestea, este nevoie ca cititorul să aibă neîncetat în vedere faptul că fiecare adolescent este unic, aşa cum fiecare om este unic, şi că abordarea lui nu va fi eficientă prin stereotipuri şi reţete. Precum subliniază şi psihiatrul Philip Graham: „Căutaţi ceva tipic adolescenţilor? Uitaţi de asta!”.

(Pr. Vasilios Thermos, Primăvară înnegurată: pentru o înţelegere a adolescenţei, traducere din limba greacă de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 20-21)