Lumea îi învaţă pe copii cu eroii de tip nou, idolii fără teamă, cărora nu le e frică de nimic – nici de durere, nici de Dumnezeu, dar cărora nu le e frică, totodată, să le provoace durere altora, să ucidă şi să nimicească mulţimi de oameni în numele propriei lor „dreptăţi”. Eroul nu iartă, el se răzbună întotdeauna, şi aceasta este „dreptatea” lui.

El este cu adevărat fără teamă – este lipsit de minunata frică de Dumnezeu, dar totodată este lipsit şi de bărbăţie. Cel fără teamă nu e în stare să întoarcă şi celălalt obraz, căci lumea va crede că este slab; nu poate să ierte, căci lumea va crede că este laş. Să întoarcă celălalt obraz şi să ierte poate numai un om plin de bărbăţie.

Aşadar, lipsa de teamă a eroului lumesc este robie şi laşitate – şi, bineînţeles, ea este cel mai uşor de demonstrat în faţa celor slabi şi neajutoraţi, pe când la bărbăţie se ajunge prin efort duhovnicesc şi reprezintă, propriu-zis, ceea ce numim demnitate umană. Pentru a fi tu însuţi în toate împrejurările vieţii este nevoie de nu puţină bărbăţie.

Bărbăţia constituie fundamentul oricărei virtuţi: imaginaţi-vă castitatea lipsită de bărbăţie, sau dragostea lipsită de bărbăţie, sau milostivirea lipsită de bărbăţie – or, tocmai asta găsim la copiii noştri. În ei sunt sădite multe virtuţi (de care sunt lipsiţi, adeseori, copiii din familiile necredincioase), însă n-au bărbăţie, şi de aceea virtuţile lor pier foarte repede. În schimb, este prezentă deja în ei lipsa de teamă: ei nu se tem de păcat.

Aşadar, în primul rând trebuie să le explicăm copiilor diferenţa duhovnicească dintre diferitele sensuri ale cuvintelor (...), iar în al doilea rând să-i învăţăm, cu ajutorul Avvei Dorotei şi al propriului exemplu, bărbăţia şi frica de Dumnezeu – care în esenţa sa este dragoste, iar dragostea, după cuvântul Apostolului, alungă frica. (Părintele Alexie Uminski)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 57-58)