Copiii trebuie să postească, iar postul nu începe odată cu atingerea unei vârste, cum ar fi majoratul. Principiul educării sufletului şi a trupului în moderaţie şi autolimitare se statorniceşte în copilărie, iar cel care s-a obişnuit cu acesta de mic va trece uşor de toate posturile.

Ce înseamnă o familie postitoare? Atunci când şi adulţii, dar şi copiii postesc, acest mod de viaţă devenind firesc pentru cei mici. Ei văd ca în timpul postului, de exemplu, nu se dă drumul la televizor, că nu mai merg în vizită la prieteni pentru petreceri, aceasta devenind pentru ei o experienţă de viaţă care va fi uşor de continuat mai târziu.

Este foarte important ca postul copiilor să nu se reducă la hrană, ci şi să ajungă la suflet. În timpurile noastre, postul poate fi simţit mai bine renunţând la televizor sau măcar reducând drastic numărul programelor urmărite.

În ce priveşte postul de mâncare, atunci când copilul vede că părinţii şi fraţii mai mari nu mănâncă preparate din carne, dulciuri, vin, aceasta le rămâne în minte. Dacă posteşte întreaga familie, atunci şi copilul va posti, căci nu ar avea rost să se gătească diferit pentru unii din familie. Anume astfel se obişnuieşte copilul cu postul, chiar dacă pentru copil acesta încă nu este post adevărat, ci doar o rânduială a familiei.

(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, pp. 204-205)