Cât de liber să-ți lași copilul?

Părinţii au datoria de a îndruma acţiunile copiilor lor, pregătindu-i pentru o viaţă independentă, iar pregătirea trebuie să înceapă cât se poate de devreme.

În unele ţări s-a răspândit teoria „educaţiei liberale” a copiilor, metodă care renunţă la constrângeri şi pedepse. În conformitate cu această teorie, copiii trebuie să se bucure singuri de libertate; să nu se amestece cineva în dezvoltarea personalităţii lor.

Această metodă este recomandată şi în cazul copiilor de vârstă fragedă, la care nu sunt încă dezvoltate noţiunile de bine şi de rău, şi la care nu ar trebui urmărite nici faptele. Ne putem imagina cu uşurinţă câte greşeli şi primejdii se pot naşte din asemenea situaţii ce pot avea chiar şi cele mai tragice urmări, atât în plan fizic, cât şi în plan moral.

Poate fi un credincios de acord cu aceste metode de educaţie? Bineînţeles că nu! Astfel, se dezvoltă o generaţie de oameni care se conduc doar după interese egoiste, fără o conştientizare a responsabilităţii lor morale pentru propriile fapte. Gândindu-se doar la ei, astfel de oameni nu-şi înfrânează capriciile, conştiinţa lor adoarme treptat, fiind lipsiţi de scrupule în alegerea mijloacelor pentru a-şi atinge obiectivele.

Biserica ne învaţă că un copil încă de la o vârstă fragedă ar trebui să înceapă să deosebească cele de trebuinţă de cele care nu sunt folositoare. Părinţii au datoria de a îndruma acţiunile copiilor lor, pregătindu-i pentru o viaţă independentă, iar pregătirea trebuie să înceapă cât se poate de devreme. La 10-12 ani este deja prea târziu pentru a corecta deficiențele educaţiei neatente din primii ani de viaţă ai copilului.

Pentru a evalua importanţa constrângerilor (limitelor n.r.) în educaţie, trebuie să luăm în considerare următoarele aspecte:

1) voinţa copiilor este mult prea slabă pentru ca ei să poată pe deplin să-şi corecteze faptele;

2) copilul trebuie să se deprindă cu responsabilitățile, să împlinească cele prescrise;

3) constrângerile (limitele) rezonabile şi moderate, ca şi pedepsele (consecințele), îi deprind pe copii cu noţiunile morale şi cu obiceiurile bune.

În acest caz, pedeapsa (consecința) nu trebuie să fie prea dură, adică corporală (şi noi trebuie să o evităm pe cât posibil), ci mai degrabă indirectă, dar nu mai puţin eficientă: privarea de dulciuri, lipsirea de jocurile obişnuite, refuzul vizitelor oaspeţilor şi alte asemenea „lucruri plăcute”, împlinirea unor sarcini suplimentare etc. 

Copilul, după cum ştim, se naşte nu doar cu predispoziţii bune, ci şi cu predispoziţii rele şi este nevoie mai apoi să ne luptăm cu însuşi începutul. Şi ce fel de luptă poate să se ducă fără interdicţii şi pedepse? Aduceţi-vă aminte de copilăria dumneavoastră şi vă veţi convinge uşor că fiecare obişnuinţă bună nu se obţine dintr-odată, ci cu trudă.

(Când și cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, Editura De suflet, p. 39-42)

Ultimele din categorie