Ca „Maică a Vieţii”, Sfânta Fecioară este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele, de pretutindeni şi de totdeauna. Femeile creştine nu sunt şi nu trebuie să fie simple „fiice ale Evei”; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtăşirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât şi prin imitarea virtuţilor ei.

Suntem o ţară creştină, cel puţin cu numele, o ţară în care practic toate femeile sunt botezate. Dar câte dintre ele se şi silesc să se asemene Maicii Domnului? Cu mare durere constatăm că destule femei, în loc să-şi facă un ideal din a urma modelul „Maicii Vieţii”, devin cu cea mai mare uşurinţă ucigaşe ale propriilor lor copii, devin „maici ale morţii”.

Ce a făcut Sfânta Fecioară Maria când Arhanghelul i-a binevestit zămislirea lui Hristos în pântecele ei? A refuzat ea chemarea la conlucrarea cu Dumnezeu? A pus ea înainte greutăţile inerente unei astfel de misiuni? Situaţia ei era cu atât mai grea cu cât era fecioară, necăsătorită, iar a fi însărcinată şi a naşte în aceste condiţii implica înfruntarea unor greutăţii şi riscuri de neimaginat pentru oamenii zilelor noastre. Înţelegând însă că aceasta este voia lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară n-a răspuns altceva decât: Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău! (Luca 1, 38).

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 34-35)