Protejați cu orice preț puritatea copiilor voștri!

Aveţi grijă ca niciodată copiii voştri să nu se găsească în compania vreunei persoane corupte, care să îi îndemne spre fapte ruşinoase. Luaţi bine aminte la acest sfat. Din păcate, în epoca în care trăim, aceasta se întâmplă foarte des. De multe ori copiii sunt corupţi spre fapte păcătoase, fapte ce cu greu se pot descrie.

Consolidaţi în sufletele copiilor voştri sentimentele bunei cuviinţe şi ale decenţei. Nu le permiteţi să se arate dezbrăcaţi în faţa altora. Nu le permiteți să se dezbrace sau să se îmbrace în fața cuiva. Nu râdeţi de ei, atunci când se arată a fi ruşinoşi şi pudici. Dimpotrivă să îi lăudaţi, dând slavă lui Dumnezeu că aveţi un astfel de copil. Fiţi atenţi la orice fel de manifestare a copilului: cum stă, cum merge, cum se aşează. Fiţi atenţi la fiecare vorbă şi mişcare. Tot ceea ce se dovedeşte a fi necuviincios să încercaţi să rectificaţi imediat, fără întârziere. Folosiţi mai întâi cuvintele: «nu este frumos să faci aceasta, este ruşine. Îngerul tău păzitor se va supăra, văzând aceasta!». Dacă aceasta nu ajută, atunci, următoarea dată, trebuie aplicată pedeapsa potrivită acelei fapte.

Aveţi grijă ca niciodată copiii voştri să nu se găsească în compania vreunei persoane corupte, care să îi îndemne spre fapte ruşinoase. Luaţi bine aminte la acest sfat. Din păcate, în epoca în care trăim, aceasta se întâmplă foarte des. De multe ori copiii sunt corupţi spre fapte păcătoase, fapte ce cu greu se pot descrie.

Urmăriţi-i pe copii în pat, când se odihnesc, la joacă, fără ca aceştia să vă observe. Nu le permiteţi copiilor de sexe opuse, să rămână singuri în locuri izolate. Urmăriţi prieteniile pe care le încheagă cu alţi copii şi nu le permiteţi să aibă de a face cu cei care nu sunt cuminţi, sau care sunt lipsiţi de ruşine şi de bună educaţie.

Fiţi atenţi la colaboratorii, funcţionarii sau servitorii voştri. Venind în casa voastră, ei pot influenţa educaţia morală a copiilor voştri. De multe ori aceştia, asemenea diavolului, seamănă seminţele coruperii în sufletele copiilor, învăţându-i lucruri josnice, care i-ar putea distruge definitiv. Şi încă ceva. Nu neglijaţi să vă rugaţi neîncetat pentru puritatea sufletelor copiilor voştri.

Cereţi protejarea lor din partea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a îngerului lor păzitor, înălţând către aceştia în fiecare zi rugăciuni fierbinţi. Părinţilor, vă spun din nou: nu uitaţi că, aşa cum ne-a spus Domnul, marele prieten al copiilor,  fericiţi sunt cei curaţi cu inima (Matei 5, 8). Dacă pruncii voştri nu vor fi păstraţi cu inima curată, nu îl vor vedea pe Dumnezeu! Iar dacă aceasta se va întâmpla din cauza voastră, nici voi nu îl veţi vedea pe Dumnezeu, care va cere din mâinile voastre sufletele copiilor voştri!

(Irineu, Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, Mamă, ai grijă!, Editura Egumenița, p. 52-53)

De la același autor

Ultimele din categorie